Caroline Groot şi Gabriel dos Santos Araujo, medaliaţi cu aur la Jocurile Paralimpice de la Paris

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 30-08-2024

Actualizat: 30-08-2024

Joi au fost atribuite primele medalii la Jocurile Paralimpice de la Paris, printre sportivii care au urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului aflându-se ciclista olandeză Caroline Groot şi înotătorul brazilian Gabriel dos Santos Araujo, potrivit Agerpres.

Caroline Groot s-a impus în contratimpul feminin pe distanţa de 500 m, la categoria C4-C4, rezervată ciclistelor care au suferit o amputaţie la nivelul tibiei, după ce reuşise să doboare recordul mondial în cursul dimineţii.

Olandeza a fost cronometrată în 35 sec 566/1000, reuşind să le devanseze pe franţuzoaica Marie Patouillet şi pe Kate O 'Brian din Canada.

Ulterior, Tristan Bangma, compatriotul lui Groot, a adus al doilea aur Olandei, la 400 m Pursuit B (deficienţă vizuală), în timp ce China a reuşit să cucerească la rândul ei două titluri paralimpice la ciclism pe pistă, prin Wang Xiaomei sur 3000 m Pursuit C1-3 feminin şi Li Zhangyu la 3000 m Pursuit C1 masculin.

Tot joi, fenomenul brazilian al para-nataţiei Gabriel dos Santos Araujo a cucerit medalia de aur la 100 m spate, categoria S2, devansându-şi categoric adversarii.

În aclamaţiile publicului, "Gabrielzinho", cum este supranumit sportivul brazilian în vârstă de 22 de ani, a parcurs distanţa în 1 min 57 sec 67/100, fiind urmat de rusul Vladimir Danilenko (2:01.34), care a concurat sub drapel neutru, şi de chilianul Alberto Abarza Diaz (2:01.97).

Gabriel dos Santos Araujo, care are peste 50.000 de urmăritori pe Instagram, suferă de focomelie, o malformaţie cauzată de oprirea dezvoltării unuia sau mai multor membre în timpul sarcinii. El ţinteşte o triplă la Paris, după ce a cucerit trei medalii la Tokyo 2021 (două de aur şi una de argint).

Medaliaţii probelor desfăşurate joi la Jocurile Paralimpice de la Paris:

Ciclism pe pistă

Contratimp 500 feminin C4-C5:

1. Caroline Groot (Olanda)

2. Marie Patouillet (Franţa)

3. Kate O'Brien (Canada)

 

Pursuit individual 3.000 m masculin C1

1. Li Zhangyu (China)

2. Liang Weicong (China)

3. Ricardo Ten Argiles (Spania)

 

Pursuit individual 3.000 m feminin C1-C3

1.Wang Xiaomei (China)

2. Daphne Schrager (Marea Britanie)

3. Flurina Rigling (Elveţia)

 

Pursuit individual 4.00 m masculin B

1. Tristan Bangma(Olanda)

2. Steve Bate (Marea Britanie)

3. Lorenzo Bernard (Italia)

 

Nataţie

400 m liber masculin S9

1, Ugo Didier (Franţa)

2. Simone Barlaam (Italia)

3. Brenden Hall (Australia)

 

400 m liber feminin S9

1. Zsofia Konkoly (Ungaria)

2. Lakeisha Patterson (Australia)

3. Vittoria Bianco (Italia)

 

100 m spate masculin S1

1. Kamil Otowski (Polonia)

2. Anton Kol (Ucraina)

3. Francesco Bettella (Italia)

 

100 m spate masculin S2

1. Gabriel Geraldo Dos Santos Araujo (Brazilia)

2. Vladimir Danilenko (Rusia)

3. Alberto Caroly Abarza Diaz (Chile)

 

100 m spate feminin S2

1. Pin Xiu Yip (Singapore)

2. Haidee Viviana Aceves Perez (Mexic)

3. Angela Procida (Italia)

 

100 m fluture masculin S14

1. Alexander Hillhouse (Danemarca)

2. William Ellard (Marea Britanie)

3. Gabriel Bandeira (Brazilia)

 

100 m fluture feminin S14

1. Poppy Maskill (Marea Britanie)

2. Chan Yui Lam (China)

3. Valeriia Şabalina (Rusia)

 

50 m bras masculin SB3

1. Suzuki Takayuki (Japonia)

2. Effrem Morelli (Italia)

3. Miguel Luque (Spania)

 

50 m liber feminin S6

1. Jiang Yuyan (China)

2. Ellie Marks (SUA)

3. Anna Hontar (Ucraina)

 

50 m liber masculin S10

1. Thomas Gallagher (Australia)

2. Phelipe Andrews Melo Rodrigues (Brazilia)

3. Rowan Crothers (Australia)

 

50 m liber feminin S10

1. Chen Yi (China)

2. Christie Raleigh-Crossley (SUA)

3. Aurelie Rivard (Canada)

 

100 m fluture masculin S13

1. Ihar Boki (Rusia)

2. Alex Portal (Franţa)

3. Enrique Jose Alhambra Mollar (Spania)

 

100 m fluture feminin S13

1. Carlotta Gilli (Italia)

2. Grace Nuhfer (SUA)

3. Muslima Odilova (Uzbekistan)

 

200 m liber masculin S5

1. Francesco Bocciardo (Italia)

2. Kirill Pulver (Rusia)

3. Oleksandr Komarov (Ucraina)

 

200 m liber feminin S5

1. Tully Kearney (Marea Britanie)

2. Irina Poida (Ucraina)

3. Monica Boggioni (Italia)

 

Taekwondo

Categoria 47 kg feminin K44

1. Leonor Angelica Espinoza Carranza (Peru)

2. Ziodahon Isakova (Uzbstakistan)

3. Khwansuda Phuangkitcha(Thailanda)

3. Zakia Khudadadi (echipa refugiaţilor)

 

Categoria 58 kg masculin K44

1. Asaf Yasur (Israel)

2. Ali Can Ozcan (Turcia)

3. Sabir Zeynalov (Azerbaidjan)

3. Xiao Xiang Wen (Taiwan)

 

Categoria 52 kg feminin K44

1. Surenjav Ulambayard (Mongolia)

2. Zahra Rahimi (Iran)

3. Ana Japaridze (Georgia)

3. Meryem Betul Cavdar (Turcia)

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri