DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cartoon Forum 2021: Forumul european de seriale de animaţie revine la Toulouse în format fizic

pictanovo.com
Cartoon Forum 2021

Cartoon Forum 2021, forumul european de seriale de animaţie a dat luni startul la Toulouse (sudul Franţei) celei de-a 32-a ediţii în format fizic, cu 84 noi proiecte şi obiectivul de a impulsiona producţia şi distribuţia pentru televiziune şi alte platforme, relatează EFE.

"Suntem foarte bucuroşi să ne vedem din nou, deoarece contactul faţă în faţă este necesar pentru producători şi noile talente", a declarat EFE Annick Maes, directoarea Cartoon Forum, care a revendicat animaţia ca "parte a culturii şi a vieţii noastre".

Evenimentul va reuni până joi 23 septembrie aproape o mie de profesionişti din industria televiziunii, inclusiv investitori, distribuitori şi reprezentanţi ai organismelor de radiodifuziune şi ai platformelor de emisie în direct ('streaming').

"Industria de animaţie a ieşit foarte bine din pandemie", a spus Maes, care a explicat că profesioniştii din domeniu au putut lucra de acasă în această perioadă, deşi "marea problemă" a acestui sector a fost închiderea cinematografelor.

Cele 84 de proiecte, care se prezintă anul acesta şi care constituie 460 de ore de animaţie, au un buget total de 326 de milioane de euro, la un cost mediu de serial de 3,9 milioane, deşi costul mediu per minut a scăzut faţă de 2020 (11.887 euro faţă de 12.250 de euro).

Ediţia de anul trecut s-a desfăşurat pe o platformă digitală din cauza pandemiei de COVID-19, un aspect care se menţine şi în 2021, fiind oferite online "catch up sessions" pentru participanţii care nu au putut călători în Franţa, sau pentru cei care vor să consulte proiecţiile după eveniment, potrivit Agerpres.ro.

Serialele adresate copiilor şi minorilor sub 11 ani rămân principalul obiectiv al producţiei europene de animaţie, în frunte din nou cu Franţa cu 33 de proiecte, urmată de Irlanda cu 11 şi de Germania cu 8 producţii.

Proiectele destinate adulţilor abordează teme sociale şi politice precum traficul de droguri, depresia sau anxietatea, sau recuperare dificilă după dependenţa de alcool. Sunt însă abordate şi valori, precum incluziunea şi diversitatea, sau solidaritatea, potrivit lui Annick Maes.

Reprezentarea persoanelor se culoare, sau din comunitatea LGBTI+, condiţiile de muncă şi stresul sunt tendinţă anul acesta la Cartoon Forum, care va prezenta aproape 20 de proiecte bazate pe adaptarea pentru micile ecrane a unor cărţi sau reviste de benzi desenate.

Spania este a patra ţară europeană ca reprezentare la această ediţie cu şase proiecte, dintre care jumătate adresate publicului infantil. Este vorba de serialul "Pequeńos héroes", realizat de studioul catalan Peekaboo Animation; "The Saskatoons", realizat de Pikkukala, şi "La pandilla VHS", al studioului The Glow Animation.

Pentru segmentul de public tânăr sau adult a fost selectat serialul "The Monsters Valley", produs de studioul barcelonez WKND.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.