Administraţia SUA a respins luni posibilitatea unui lockdown sau închiderea unor activităţi economice, în pofida unei recrudescenţe a cazurilor de COVID-19 în ţară, relatează EFE.
Coordonatorul răspunsului Casei Albe împotriva pandemiei, Jeff Zients, a fost întrebat la o conferinţă de presă dacă SUA preconizează să impună lockdown-uri precum cel din Austria sau închideri parţiale ale economiei, iar răspunsul a fost că ţara nu se îndreaptă spre această direcţie.
În acest sens, el a afirmat că SUA dispun de alte "instrumente" pentru a frâna pandemia de coronavirus, precum doza de supra-rapel sau tratamentele cu anticorpi monoclonali împotriva COVID-19.
"Putem frâna expansiunea virusului fără să fim nevoiţi să urmăm acest drum al închiderii economiei noastre", a precizat Zients. Cel puţin 82% dintre cetăţenii SUA au primit cel puţin o doză de vaccin, a reamintit acesta.
"Trebuie să utilizăm instrumentele pe care le avem la dispoziţie pentru a face ca şi alte persoane să se vaccineze, astfel încât cetăţenii să fie protejaţi şi să nu fim în niciun caz nevoiţi să mergem înapoi. Situaţia se află sub control", a asigurat oficialul american.
Totuşi, Zients a subliniat că în Statele Unite astfel de decizii sunt adoptate la nivel local.
Numărul contagierilor a început să crească în SUA, care săptămâna aceasta sărbătoresc Thanksgiving Day, prilej de călătorii în întreaga ţară şi de reuniune cu familia.
Potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins, SUA, ţara cea mai afectată de coronavirus din întreaga lume, a înregistrat peste 47,8 milioane de cazuri de la începerea pandemiei şi peste 772.000 de decese.
Casa Albă respinge posibilitatea unui lockdown, în pofida unei recrudescenţe a cazurilor de COVID-19 în SUA
București
6°C
Articole Similare

568
VIDEO Alertă în SUA, atac armat la o sinagogă. Oamenii sunt îndemnați să se adăpostească
568

30
Rusia acuză: „Un atac ucrainean cu drone în Doneţk a ucis opt cadre medicale”
30

28
Varșovia interzice vânzarea de alcool în timpul nopții
28

708
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
708

36
Criza petrolului - Danemarca le cere cetăţenilor să evite deplasările cu maşina
36

1.941
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
1.941

42
IDF confirmă că a vizat membri ai mișcării Basij din Iran în atacurile de la Teheran din ultima zi
42

1.999
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.999

36
VIDEO Atac armat în SUA: doi răniți la Universitate Old Dominion din Norfolk / Atacatorul, ucis de poliţie
36

88
Spania şi-a rechemat ambasadoarea în Israel, din cauza ”insultelor şi calomniilor” proferate de Guvernul israelian, anunţă şeful diplomaţiei spaniole
88

54
Italia anunţă retragerea "temporară" a bazei sale din Irak după un atac cu dronă
54

1.401
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.401

66
Decretul privind instituirea Zilei Limbii Române în Ucraina, semnat de Volodimir Zelenski
66

















Comentează