Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Casa lui George Enescu de la Mihăileni va fi inaugurată miercuri cu un concert susţinut de pianista Raluca Ştirbeţ

www.news.ro
Stirbet pianista pian

Casa "George Enescu" din Mihăileni, care a fost restaurată, va fi inaugurată miercuri, la ora 19.30, cu un recital de pian al pianistei Raluca Ştirbăţ. Concertul este dedicat susţinătorilor acestui proiect şi memoriei lui George Enescu de la a cărui naştere se împlinesc astăzi 139 de ani, potrivit news.ro.

Pianista Raluca Ştirbăţ, preşedinta Societăţii Internaţionale "George Enescu" din Viena, va concerta pentru un public restrâns, aflat în curte.

Artista va cânta pe pianul care i-a aparţinut lui Mircea Vulcănescu şi care este o donaţie cu trasabilitate în acte. Instrumentul, un Bösendorfer din 1928, a fost recondiţionat la Bucureşti. La el au cântat de-a lungul timpului, printre alţii, Dinu Lipatti şi Johnny Răducanu.

Ea a semnalat în 2013 situaţia dezastruoasă în care se afla casa mamei compozitorului, Maria Cosmovici, şi a depus eforturile pentru a fi clasată ca monument istoric în noiembrie 2014 (cod LMI BT-IV-m-B-21063). Ulterior, Ordinul Arhitecţilor din România (filialele Bucureşti şi Nord-Est) şi Fundaţia Remember Enescu, al cărei preşedinte este violonistul Alexandru Tomescu, s-au solidarizat pentru a salva responsabil un reper de importanţă majoră pentru identitatea naţională şi patrimonial cultural european.

Citește și: DIICOT a lucrat cu ofițerii de la Grupuri Infracționale Violente peste DORINȚA șefilor din Poliția Capitalei care în 2019 au pus interdicție polițiștilor

Proiectul de salvare a Casei Enescu din Mihăileni a pornit şi continuă ca un efort comun, în care entităţi private, persoane fizice şi juridice, sprijină financiar sau în natură tot efortul de restaurare. Din 2014 până acum,Fundaţia Pro Patrimonio a desfăşurat peste 15 evenimente şi concerte caritabile, la Viena, Londra, Paris, Iaşi şi Bucureşti. În noiembrie 2019, casa Enescu a devenit cauză pentru Balul Boierimii Române şi a prietenilor ei,finanţând astfel continuarea şantierului.

Fundaţia Pro Patrimonio a devenind proprietarul unic al monumentului prin intermediul donaţiei unei treimi de casă din partea domnului dr. Ştefan Botez, urmaş al lui George Enescu, şi prin achiziţia directă a restului de casă, bani obţinuţi tot din donaţii private.

Urmând politica generală a fundaţiei desfăşurată de-a lungulcelor 20 de ani, intervenţiile de salvare ale unui monument s-au făcut constant împreună şi pentru comunitatea locală. La fel ca în cazul celorlalte proiecte Pro Patrimonio care sunt spaţii vii şi sunt utilizate în scop cultural sau educaţional de comunitatea locală (exemplu Vila Golescu din Câmpulung Muscel, Biserica de Lemn de la Urşi, Conacul P.P. Carp de la Ţibăneşti etc.), şi în cazul casei George Enescu de la Mihăileni este dezvoltată aceeaşi procedură adaptată local, un program de educaţie muzicală dedicat copiilor din comunităţile locale limitrofe.

Integrarea Casei "Enescu" din Mihăileni în circuitul cultural şi educaţional se face prin intermediul Academiei de Muzică şi Studiul Sunetului „George Enescu” din Mihăileni, care îşi propune să funcţioneze ca un centru de excelenţă. Aceasta va aduce împreună atât componenta memorială, cât şi pe cea de educaţie muzicală, găzduind rezidenţe pentru persoanele implicate în creaţia artistică, cercetarea muzicală. Spaţii adiacente aflate în vecinătatea casei memoriale vor găzdui tineri studenţi şi vizitatori.

Modulul de educaţie, Academia de Muzică şi Educaţie pentru Copii, dezvoltat în parteneriat cu UiPath Foundation, este parte a acestui program mai amplu şi va implica copiii din zonă, oferindu-le şansa la educaţie de calitate şi un mediu cultural inedit aproape de familiile şi gospodăriile lor.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.