Un incendiu a distrus, joi dimineaţa, o casă din comuna argeşeană Mioarele, printre dărâmături fiind găsit cadavrul unui bărbat, informează Agerpres.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş a anunţat că flăcările au cuprins o casă bătrânească din satul Măţău, cu o suprafaţă de aproximativ 70 de metri pătraţi. Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi un echipaj SMURD.
"Printre dărâmături a fost găsit trupul carbonizat al unui bărbat, nu se cunoaşte vârsta. La momentul sosirii forţelor de intervenţie, casa ardea generalizat, iar tavanul şi acoperişul erau prăbuşite în interiorul construcţiei", precizează ISU Argeş.
Citește și: Dan Barna, despre posibilul vinovat de la Balș: 'A fost un gură cască'
Citește și: ALERTĂ Încă zece cazuri cu noua tulpină britanică în România
Citește și: Toni Grecu i-a spus soției sale despre condițiile de la Balș: 'Din prima zi mi-a spus că e frig'
Conform aceleiaşi surse, pompierii au reuşit să localizeze incendiul şi să evite propagarea acestuia la o casă din vecinătate.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Comentează