Aproape 190 de persoane de pe teritoriul Uniunii Europene au fost confirmate ca fiind infectate cu virusul West Nile anul acesta, informează DPA, conform AGERPRES.
Potrivit raportului săptămânal publicat vineri de Centrul european pentru prevenirea şi controlul bolilor (ECDC) referitor la ameninţările bolilor transmisibile, un total de 188 de cazuri de infectare umană au fost raportate de la începutul sezonului de transmitere şi până miercuri inclusiv.
Cele mai numeroase cazuri - 144 - au fost raportat în Italia, unde s-au înregistrat de asemenea 10 decese. Infectări au fost înregistrate şi în Grecia - 39, Austria -2, România -2 şi Slovacia -1.
În plus, Serbia, care se învecinează cu Uniunea Europeană, a raportat 34 de infectări şi trei decese.
Potrivit ECDC, perioada de transmitere durează de obicei din iunie până în noiembrie.
În Germania, nu au fost înregistrate cazuri de infectări la om anul acesta, potrivit ECDC. Cu toate acestea, luna trecută, a fost detectat un prim caz anul acesta la o bufniţă polară la grădina zoologică din Magdeburg. Potrivit Institutului Friedrich Loeffler (FLI), un alt exemplar înrudit a murit din cauza infecţiei cu virusul la o săptămână de la moartea primului.
Virusul West Nile afectează păsările, dar şi caii şi oamenii. La oameni, infecţia trece în mare parte neobservată sau are simptome uşoare.
Potrivit autorităţii germane din domeniul controlul bolilor, Institutul Robert Koch (RKI), circa 20% dintre cei infectaţi dezvoltă simptome de febră care durează între trei şi şase zile. Doar una din 100 de persoane infectate dezvoltă o formă mai gravă a bolii. Nu există vaccinare preventivă.
Cât de frecvent este virusul West Nile în Europa? În Italia sunt cele mai multe cazuri
Articole Similare

918
Război comercial între vecini: Ucraina lovește vinul din R. Moldova după blocajul la carnea de pasăre
918

2.379
O industrie uriașă ar putea fi următoarea victimă a războiului din Orientul Mijlociu: estimările arată până la 60 de miliarde de dolari pierderi
2.379

193
Iranul amenință SUA: 'Nu veți mai fi în siguranță nicăieri, nici măcar acasă'. Escaladare majoră în ziua a treia a atacurilor SUA–Israel
193

69
S-a stabilit data la care Coreea de Nord îşi va alege deputaţii
69

6.798
Răspunsul Spaniei la ameninţările lui Trump cu privire la întreruperea legăturilor comerciale
6.798

3.739
Căderea regimului de la Teheran, lovitură de grație pentru planurile lui Putin
3.739

1.276
VIDEO Un trend pe TikTok face înconjurul lumii: secretul neașteptat pentru piele catifelată. Ce spun specialiștii
1.276

6.484
Cele mai sigure țări din Europa în caz de război - România e pe lista opusă
6.484

2.049
O rachetă iraniană a lovit baza americană Al-Udeid din Qatar
2.049

1.429
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia a lansat noi atacuri aeriene asupra Ucrainei, țintind cu precădere infrastructura energetică
1.429

3.467
Explozie de dezinstalări pentru ChatGPT după acordul cu armata SUA: ce i-a făcut pe utilizatori să renunțe peste noapte
3.467

503
Conflictul din Orientul Mijlociu, test pentru economia globală. Primul avertisment lansat de FMI
503

2.400
Cât va dura conflictul din Iran - Estimările israelienilor
2.400

















Comentează