Doi membri ai Gărzii Naționale din Virginia de Vest, împușcați miercuri în apropierea Casei Albe, au murit, a anunțat guvernatorul statului.
Președintele Donald Trump a scris pe platforma sa, Truth Social, că persoana responsabilă pentru crimă a fost, de asemenea, grav rănită și "va plăti un preț foarte mare", relatează Rador.
Autoritățile de urgență au precizat că toți cei trei implicați au fost transportați la spital. Mai mulți martori oculari au afirmat că au auzit două împușcături, urmate de alte trei.
"Mi s-a spus că acolo se aflau soldați din Garda Națională care păzeau intrarea în această stație de metrou. Martorul cu care am vorbit a auzit focurile de armă din mașina lui, apoi s-a adăpostit rapid pe marginea drumului", a relatat corespondentul BBC.
"Am văzut apoi imagini de după atac, în care doi soldați ai Gărzii Naționale erau la pământ și primeau îngrijiri medicale. O a treia persoană era, de asemenea, tratată - nu purta uniformă, iar deocamdată nu este clar dacă era un civil sau atacatorul".






























Comentează