Premium
În ultimii 10 ani, un fenomen ciudat a curpins vârful puterii executive din România. Fără un cadru legal primar la bază, demnitarii au început să se înconjoare cu diverse persoane cărora le-au spus consilieri onorifici. La început a fost premierul (Victor Ponta a dat tonul), iar în prezent avem şi miniştri care trag după ei armata de consilieri băgaţi pe uşa din dos. S-a ajuns în situaţia în care un consilier onorific, neprevăzut în organigramă, fără o fişă a postului, să aibă acces la date care ţin şi de securitatea naţională.
Funcţia de consilier onorific nu apare în legislaţia primară, ci doar legislaţia secundară. Pentru că acordarea acestui titlu trebuie să aibă totuşi un temei legal, în cazul premierului se invocă art. 29 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ: "(1) În îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin, prim-ministrul emite decizii, care sunt acte administrative." În cazul miniştrilor, consilii onorifici sunt numiţi prin ordin. Spre exemplu, articolul 15 din HG 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii prevede că "pentru realizarea obiectivelor ministerului sau pentru elaborarea unor proiecte specifice, ministrul sănătăţii, prin ordin, poate numi consilieri onorifici şi poate constitui, pe perioade determinate, consilii de experţi sau colective de lucru formate din specialişti".
Consilierii onorifici nu sunt remuneraţi şi nici nu se supun reglementărilor referitoare la incompatibilităţi şi conflict de interese. Aceştia nu sunt obligaţi nici să îşi publice declaraţiile de avere şi de interese. De ce ar dori cineva să presteze o muncă neremunerată, când se ştie că nimic nu este gratuit în această lume? Evident, pentru alte avantaje, momentan nepatromoniale, dar care ar putea fi exploatate ulterior inclusiv patrimonial.
Influenţa la vârful statului, fără a da socoteală de ceva, notorietatea, autoritatea morală dobândită şi, mai ales, după acum s-a putut vedea în ultimele zile, accesul la informaţii nedestinate publicităţii sunt avantaje care pot depăşi de multe ori simpla remuneraţie obţinută de alte categorii de consilieri sau chiar de funcţionarii publici.
Este adevărat că Vlad Voiculescu s-a dovedit a fi un bun cunoscător al Bibliei, iar înţeleptul împărat Solomon afirma că "biruinţa se dobândeşte cu mulţi sfătuitori" (Pildele lui Solomon, 24:6), însă moda consilierilor onorifici tinde să se transforme într-o adevărată industrie a corupţiei de stat. Existenţa unor "portiţe" prin care să fie plantate în poziţii-cheie persoane care eludează regulile uniform aplicate altor oficiali devine, iată, o vulnerabilitate majoră. Rezultatul acestui obicei al demnitarilor nu face decât să se îndepărteze tocmai de ideea de onoare şi cinste pe care semantica o atribuie unui consilier onorific.
