Premium
Curtea Constituțională este, potrivit articolului 142 din legea fundamentală, „garantul supremaţiei Constituţiei”. Instituție esențială în statul de drept, CCR este luată la rost periodic, în urma unor decizii care nu convin diverselor grupuri. S-a întâmplat în vara anului 2012, cu ocazia referendumului de demitere a președintelui, anul trecut, când cu deciziile pe abuzul în serviciu și pe interceptările SRI din dosarele penale, și în acest început de an, evident, pentru deciziile pe OUG 13.
Cine a urmărit de-a lungul timpului hotărârile CCR a putut constata o tendință de a evita pozițiile prea politizate, lăsându-se de multe ori loc legiuitorului să decidă în chestiunile în care Constituția nu are prevederi fără echivoc. Cu toate acestea, principala acuzație care planează asupra Curții este politizarea. Toți cei 9 judecători sunt numiți politic (3 președinte, 3 Senat și 3 Camera Deputaților). Deși formula asigură o reprezentare democratică, se ridică des ideea modificării Constituției în sensul numirii prin concurs a judecătorilor constituționali, pe fondul unei neîncrederi în tot ce ține de sfera politicului. Am ajuns astfel în situaţia de ieri, când se căuta cu spor prin arhive pentru a se găsi fapte reprobabile ale preşedintelui Curţii, care să justifice suspiciunile din prezent. Puţin a lipsit să aflăm că obişnuia să nu pape tot din farfurie când era mic sau că îşi trăgea de codiţe colegele de grădiniţă.
În cele ce urmează, să trecem în revistă câteva argumente pro și contra ideii de politizare a CCR (în sensul influenței politicului asupra deciziilor finale).
Influenţele politice care pot fi invocate în cazul fiecărui judecător
PSD:
Valer Dorneanu - numit de Camera Deputaților în 2013, fost deputat PSD, fost avocat al poporului
Simona Maya Teodoroiu - numită de Senat, în 2015, susținută de PSD, fost secretar de stat în Ministerul Justiției
Marian Enache - numit de Senat în 2016, fost deputat UNPR
UDMR:
Attila Varga - numit de Camera Deputaților în 2016, fost deputat UDMR (susținut și de PSD)
PNL:
Mona Pivniceru - numită de Senat în 2013, susținută de PNL (USL), fost ministru al Justiției, fost judecător la ÎCCJ, fost membru CSM
Traian Băsescu:
Mircea Ștefan Minea - numit de Camera Deputaților în 2010 (susținut de PDL)
Daniel Morar - numit de Traian Băsescu în 2013, fost procuror șef DNA
Petre Lăzăroiu - numit de Băsescu în 2008
Klaus Iohannis:
Livia Stanciu - numită de Iohannis în 2016, fostă președintă a ÎCCJ
Sunt judecătorii influenţaţi politic? Ţinând cont de numirea politică a judecătorilor, sunt parţial justificate temerile că deciziile vor fi influenţate de tabăra care i-a propulsat în funcţie. Este puţin probabil ca judecătorii să primească "indicaţii" în privat cu privire la cauzele pe care le soluţionează, dar nu pot fi excluse presiunile publice ale politicienilor, la care cei 9 membri ai CCR ar putea fi vulnerabili. În plus, vechea apartenenţă politică şi/sau eventuala recunoştinţă sau fidelitate faţă de cei care au făcut numirea ar putea ridica suspiciuni rezonabile.
Însă acest raţionament le refuză judecătorilor dreptul la prezumţia de bună credinţă. De altfel, legiuitorul a prevăzut cadrul necesar unei activităţi independente. Articolul 145 din Constituţie prevede că "Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia." Prevederea este dublată şi de legea 47/1992, care spune că judecătorii nu pot fi traşi la răspundere pentru deciziile lor. Judecătorii nu trăiesc cu teama de a supăra pe cineva şi de a fi demişi. Cel puţin teoretic, membrii CCR nu au niciun motiv să ia decizii în folosul unor actori politici, mai ales că spaţiul de manevră nu este foarte mare, iar motivările sunt publice.
Sunt judecătorii competenţi pentru funcţiile pe care le ocupă? Numirea politică exclude, cel puţin în mentalul colectiv, ideea de meritocraţie. De aici şi solcitarea ca judecătorii CCR să fie numiţi prin concurs. Ideea că foşti parlamentari ajung membri CCR este una supărătoare pentru o parte a opiniei publice. Pe de altă parte, şi de această dată legiuitorul a prevăzut criterii clare. Potrivit articolului 143 din Constituţie, "Judecătorii Curţii Constituţionale trebuie să aibă pregătire juridică superioară, înaltă competenţă profesională şi o vechime de cel puţin 18 ani în activitatea juridică sau în învăţământul juridic superior". O scurtă trecere în revistă a CV-urilor de pe site-ul Curţii ne arată că judecătorii sunt într-adevăr aleşi dintre cei mai competeţi specialişti în domeniu. Ar fi de remarcat în acest context şi faptul că procurorul general şi procurorul-şef al DNA, pe opiniile cărora se pune mare preţ, au fost numiţi politic în 2016, nu printr-o procedură transparentă (potrivit raportului MCV).
Este România un caz special în privinţa numirii judecătorilor Curţii Constituţionale? România a adoptat, în privinţa Curţii Constituţioanale, modele existente în alte ţări, precum Franţa sau Germania. Modele diferite, dar tot pe bază de numiri politice există în multe alte ţări, inclusiv la Curtea Supremă a SUA.
Au sens atacurile la preşedintele Curţii Constituţionale? Pentru cei care văd răul suprem în tot ce a avut vreodată legătură cu PSD, Valer Dorneanu nu poate fi un personaj de încredere nici când judecă elemente de constituţionalitate. Situaţia este, într-adevăr, una inedită. Dorneanu este pus în situaţia de a trece prin filtrul de constituţionalitate inclusiv legi pe care le-a semnat în calitate de preşedinte al Camerei Deputaţilor în mult hulita epocă Năstase. Nu este mai puţin adevărat că preşedintele Curţii Constituţionale are un singur vot din cele 9 şi nu dispune de mijloace pentru a influenţa deciziile colegilor. Când Curtea hotărăşte în unanimitate sau cu o majoritate confortabilă (una sau două opinii separate), logica elementară spune că s-a trecut dincolo de orice suspiciune a influenţei politice şi s-a întrunit un consens pe o chestie de domeniul evidenţei. Sigur, opiniile separate nu trebuie ignorate, însă a considera sfântă singura opinie separată şi a înjura decizia adoptată de 8 judecători, aşa cum s-a întâmplat în cazul sesizării lui Ciorbea pe OUG 13, reprezintă doar un vădit partizanat descalificant.
La fel cum descalificante sunt criticile politicienilor asupra deciziilor CCR sau intenţia de a protesta în stradă la adresa instituţiei care reprezintă unica autoritate de jurisdicție constituțională în România.
