Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Drulă îl acuză de minciună pe consilierul lui Florin Cîțu, fost funcționar la CNAIR: Un truc politic. Ce să spui? Că a făcut bine cel de dinainte?

Inquam Photos/ Octav Ganea
Catalin Drula

România risca să termine acest an cu doar 4,5 kilometri noi de autostradă construiţi, în zona Târgu Mureş. Declarația îi aparține lui Cristian Pistol, consilier al premierului Florin Cîțu pe infrastructură și fost director de implementare proiecte în Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR).

Replica a venit în direct la B1 TV de la Cătălin Drulă (USR PLUS), până de curând ministru al Transporturilor.

„Declarațiile nu aparțin CNAIR, ci unui consilier al premierului Cîțu. Aici e foarte caragialian… Omul ăsta e consilierul lui Cîțu de 20 de zile. Ce funcție a ocupat înainte? Director de implemetare proiecte de autostrăzi al CNAIR. Deci era directorul adjunct, fix cel care se ocupa de aceste proiecte. După 20 de zile de când nu se mai ocupă de aceste proiecte, a descoperit brusc că ar fi niște probleme. Proiectele sunt OK și e multă, foare multă minciună în această declarație. Un truc politic. Ce să spui? Că a făcut bine cel de dinainte?”, a declarat Drulă.

„Autostrada Sebeș – Turda, lotul 2, sunt 29 de kilometri care se vor termina anul acesta. Cineva trebuie să fie foarte, foarte rău intenționat să se întâmple altfel. Lucrările sunt la 98%. În sfârșit se închide autostrada Sebeș – Turda. Bineînțeles, cu acest truc retoric va fi ceva de gen ”am descoperit că sunt ceva probleme cu proiectele lăsate de Drulă”, apoi, peste o lună, ”prin eforturile noii echipe – sesizați ironia – proiectele vor fi puse pe roate și greaua moștenire înlăturată”. Eu nu mă opresc în trucurile astea.

Pasajul Mogoșoaia, proiect cu termen de execuție de 2 ani, conform contractului din 2017, mult la un pasaj simplu. M-am implicat personal în discuția cu conducerea firmei austriece care execută acolo, le-am spus că e superimportant și am spus data de 1 octombrie și pe 1 octombrie va fi deschis.

Alte proiecte care sunt în curs de finalizare: varianta de ocolire Mihăilesti de 3 kilometri, varianta de ocolire Satu Mare – 19 kilometri. Fie 16, fie 19 vor fi dați în folosință. Avem Craiova – Pitești, tronsonul 2 Balș – Slatina, e șatierul pentru care, alături de podul de la Brăila ar trebui să fim cei mai mândri. Sunt la peste 90% . Cei 4,5 kilometri de la Târgu Mureș sunt, de fapt, 10.

Azi am aflat că nu s-au depus ofertele la acel sector de la Chețani din autostrada A3 Transilvania pe care l-am găsit mort complet. Eu am avut eleganta să nu vorbesc de lucrurile astea, să mă concentrez pe ce las. Am reziliat contractul după bătălii juridice, am scos la licitație și azi trebuia să fie depuse ofertele. Am aflat că s-a mai amânat 10 zile, pentru că cineva a uitat să depună niște clarificări”, a mai declarat fostul ministru Cătălin Drulă.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.