Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Drulă îl desființează pe Klaus Iohannis: 'Este o lege de zece ori mai rea decât ce a putut gândi Dragnea / Este o invitație la hoție'

USR
Catalin-Drula

Liderul USR Cătălin Drulă a afirmat că, preşedintele Klaus Iohannis, şefii PSD şi PNL, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă, „au dat astăzi liber la hoţie”, referindu-se la legea promulgată de către şeful statului care dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de un milion de euro, dacă acesta este acoperit integral majorat cu 15%.

„Preşedintele trădător s-a grăbit să promulge legea care aduce marea amnistie pentru evazionişti. Legea lui Ciolacu şi Ciucă este o lege de zece ori mai rea decât ce a putut gândi Liviu Dragnea. Începând de astăzi, dacă cineva face evaziune de până într-un milion de euro şi este prins, dă banii înapoi şi a scăpat. Este o invitaţie la hoţie din partea clanului politic PSD-PNL, patronat de Klaus Iohannis”, a scris Cătălin Drulă, vineri pe Facebook.

Acesta a reamintit faptul că USR a trimis preşedintelui Iohannis 17 pagini cu argumente juridice pentru care această lege trebuie întoarsă în Parlament şi respinsă.

„Nu a contat dreptatea. Pentru PSD şi PNL e mai important să fure, să îşi scape prietenii de închisoare, pentru că multe dintre dosarele de evaziune ar putea fi închise. Astăzi, Klaus Iohannis, Marcel Ciolacu şi Nicolae Ciucă au dat liber la hoţie. Pe 9 iunie, vine nota de plată pentru ticăloşia lor. Îi oprim la vot şi construim o Românie Modernă!”, a conchis Drulă.

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea privind unele măsuri pentru consolidarea capacităţii de combatere a evaziunii fiscale precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative. Actul normativ dezincriminează faptele de evaziune fiscală cu un prejudiciu mai mic de un milion de euro, dacă acesta este acoperit integral majorat cu 15%.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.