Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cătălin Moroșanu: 'Ca valoare, eu ştiu că-l bat pe Daniel Ghiţă. Ăsta-i adevărul, fără supărare'

Catalin Morosanu

Cătălin Moroşanu (34 de ani) şi Daniel Ghiţă (37 de ani) au continuat şi luni războiul declaraţiilor. "Moartea din Carpaţi" a anunţat că acceptă provocarea şi a făcut o paralelă cu Gică Hagi, în timp ce "Samuraiul" a înaintat oraşul american Chicago drept potenţial loc al galei, scrie mediafax.

citește și: Teorie INCENDIARĂ emisă de Ion Cristoiu: Dragnea nu vrea amnistie/ E o bătălie a Sistemului

"Ca valoare, eu ştiu că-l bat pe Daniel Ghiţă. Ăsta-i adevărul, fără supărare. Îl bat la orice oră! El a făcut cea mai mare performanţă în K1. Bravo lui. Dar e ca şi cum l-ai pune pe Gică Hagi să joace fotbal cu un puştan de 20 de ani. Hagi nu mai e Hagi din vremurile lui de glorie. Dacă nu te mai vede la televizor, lumea te uită. Şi ce a zis? Hai să-l provoc pe Moroşanu.

Are un fel de invidie, că eu sunt foarte popular şi că eu cică nu sunt valoros. I-am zis că mă bat cu el la orice oră. Eu vorbisem să mă bat cu el pe stadionul «Ion Oblemenco», dar el vrea pe Arena Naţională. Mai contează unde ne luptăm? Eu mă retrag în 2019. Dacă nu acceptă în 2019, îmi pare foarte rău pentru el. Toată lumea va fi bucuroasă dacă mă voi lupta cu el", a spus Cătălin Moroşanu, la emisiunea "La Măruţă" de la Pro TV.

Ghiţă ar vrea să se bată în Chicago

Moroşanu-Ghiţă va fi unul dintre cele mai aşteptate evenimente sportive ale anului 2019, iar Daniel Ghiţă se gândeşte că lupta ar putea avea loc în Statele Unite ale Americii, la Chicago: "În sfârşit, a răspuns Moroşanu. Cu drame şi minciuni, dar măcar a acceptat lupta. Să sperăm că nu ne minţi! Eu te-am provocat pe tine, nu tu pe mine, eu am cerut ora şi data. Ca să rămânem la adevăr...Managerii mei voir sta la masă cu managerii tăi şi cu cei de la Glory să vedem dacă vor accepta locul, ora şi data. Bineînţeles, să vedem şi condiţiile lor. Poate în gala de la Chicago? Am înţeles că nu ai contract cu Glory la ora actuală.

Se putea şi în Local Kombat sau o gală fără nume în România, cu teste, cu arbitraj neutru. Oriunde, oricând, doar să lupţi. Pentru tine nu renunţă la nicio luptă, că nu am nevoie de mare pregătire să urc cu tine în ring", a fost mesajul fostului SPP-ist.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.