Guvernul spaniol este gata să răspundă la orice ilegalitate din partea celor care încearcă "să divizeze" Catalonia pledând pentru separarea ei de Spania, a avertizat marţi şeful guvernului de la Madrid Mariano Rajoy, asigurând că regiunea "nu va fi independentă".
"În cazul în care cineva face declaraţii unilaterale asupra unor subiecte ce încalcă legea, acesta ar fi un atac frontal", a subliniat Mariano Rajoy într-o conferinţă de presă la Madrid, în cea mai directă referire la procesul pe care separatiştii intenţionează să-l lanseze, notează AFP.
Susţinătorii separării de restul Spaniei a acestei regiuni bogate cu 7,5 milioane de locuitori s-au aliat pentru a prezenta o listă la alegerile regionale din 27 septembrie.
Singurul ei program este punerea în aplicare a unei foi de parcurs spre independenţă în termen de 18 luni, în cazul în care această listă ar câştiga, aminteşte France Presse.
Raul Romeva, în fruntea listei coaliţiei din care fac parte mai ales şeful conservator al executivului catalan Artur Mas şi Oriol Junqueras, de la partidul separatist de stânga ERC, a asigurat luni că în caz de încercare de a bloca acest proces de către guvernul spaniol, va avea loc o accelerare a procesului şi chiar o declaraţie unilaterală de independenţă mai repede decât se aşteaptă.
"Ar fi un atac frontal la adresa normelor de coabitare fără precedent în ţările democratice civilizate", a adăugat marţi Rajoy.
"Guvernul nu va permite aşa ceva... Guvernul este gata să răspundă la orice problemă ce ar apărea", a insistat el.
"Catalanii să stea liniştiţi... suveranitatea naţională nu va fi subminată. Să stea liniştiţi pentru că nu va fi independenţa Cataloniei", a mai insistat el.
Guvernul poate folosi, în cazuri extreme, un articol din Constituţie ce conduce la suspendarea statutului de autonomie al regiunii, mai notează AFP.
"Această posibilitate există în Constituţie şi, prin urmare, este una dintre alternativele la care se poate recurge", a declarat luni ministrul justiţiei Rafael Catala, în timp ce tensiunile se amplifică între Madrid şi executivul separatist catalan odată cu apropierea scrutinului din septembrie.AGERPRES
Catalonia: Guvernul spaniol este gata să răspundă la orice ilegalitate (Rajoy)
Explorează subiectul
București
10°C
Articole Similare

238
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
238

448
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
448

53
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
53

1.545
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
1.545

1.300
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.300

44
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
44

5.580
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
5.580

80
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
80

116
Un general iranian salută „noua ordine regională” instituită de Teheran şi aliaţii săi
116

62
Libanul solicită Ucrainei predarea unui bărbat cu presupuse legături cu Mossad
62

68
Proiectul Israelului de extindere a pedepsei cu moartea, criticat dur de mai multe state europene
68

2.824
După o lună de război, ce a mai rămas din capacitățile militare ale Iranului?
2.824

60
Germania interzice consumul de alcool pentru copiii de 14-15 ani, chiar și sub supravegherea părinților
60
















Comentează