Potrivit Deciziei cu numărul 45, pe pagina exterioară a buletinului de vot, cuvântul 'ROMÂNIA' se va imprima cu litere corp 36 verzal drepte. Pe pagina exterioară a buletinului de vot, textul din denumirea buletinului de vot şi data alegerilor se va imprima cu litere şi cifre corp 24, scrie Agerpres.
De asemenea, pe paginile interioare 1, 2 şi 3 ale buletinului de vot se vor imprima câte 4 patrulatere cuprinzând candidaţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi alianţelor electorale, în ordinea stabilită prin tragerea la sorţi efectuată de Biroul Electoral Central. Pe pagina interioară 4 a buletinului de vot se vor imprima 3 patrulatere cuprinzând candidaţii partidelor politice, organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi alianţelor electorale, în ordinea stabilită prin tragerea la sorţi efectuată de Biroul Electoral Central. Pe pagina interioară 5 a buletinului de vot se vor imprima 8 patrulatere cuprinzând numele şi prenumele candidaţilor independenţi, în ordinea înregistrării candidaturilor. Pe pagina interioară 6 a buletinului de vot nu se vor imprima patrulatere, urmând ca aceasta să fie numai numerotată.
Comentează