Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Căutările celor doi tineri care ar fi dispărut în lacul Siutghiol au fost reluate

interventie lacul Siutghiol

Căutările celor doi tineri care ar fi dispărut în lacul Siutghiol au fost reluate

Căutările celor două persoane care ar fi dispărut în lacul Siutghiol, sistate la începutul acestei săptămâni din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, au fost reluate joi dimineaţă, a anunţat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă "Dobrogea", potrivit Agerpres.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Constanţa a informat că cele două persoane sunt doi tineri, de 29 de ani şi, respectiv, 21 de ani, ambii din localitatea Ovidiu, care au ieşit cu o barcă pe lacul Siutghiol iar ulterior nu ar mai fi revenit la mal.

Dispăruţii au fost căutaţi de scafandri, în zona indicată de martori fiind găsite o barcă şi mai multe plase de pescuit.

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU "Dobrogea", Ana Maria Stoica, pompierii au fost solicitaţi să intervină în noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 23,00, pentru căutarea a două persoane, probabil dispărute în lacul Siutghiol, între Ovidiu şi Palazu Mare, la faţa intervenind o autospecială de stingere, un echipaj de prim-ajutor, o ambarcaţiune şi trei scafandri.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.