Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caz neclar: lipsesc probele privind antisemitismul în cazul uciderii președintei sinagogii din Detroit

newsweek.com
samantha woll

Poliţia din Detroit care investighează uciderea preşedintei unei sinagogi progresiste din nordul Statelor Unite a declarat duminică că, în cursul investigaţiilor sale, nu a apărut "nicio dovadă care să sugereze că această crimă a fost motivată de antisemitism", notează AFP, citat de Agerpres.

Poliţia din marele oraş Detroit, unde Samantha Woll, 40 de ani, a fost găsită înjunghiată sâmbătă, interoghează "indivizi cu informaţii care ar putea duce la avansarea anchetei", a declarat şeful acesteia, James White, într-un comunicat.

El nu a oferit detalii, dar a exclus o motivaţie antisemită în uciderea Samanthei Woll, apropiată de aleşi locali ai Partidului Democrat şi preşedinta sinagogii Isaac Agree Downtown, care acoperă zona Detroit.

Moartea Samanthei Woll a survenit pe fondul tensiunilor tot mai mari dintre comunităţile evreieşti şi musulmane din Statele Unite, unde au avut loc manifestaţii în mai multe oraşe, printre care New York, uneori punctate de violenţe alimentate de războiul din Orientul Mijlociu dintre Israel şi mişcarea islamistă Hamas.

Potrivit cotidianului Detroit Free Press, Samantha Woll era membră a unei organizaţii locale vizând să creeze legături între tinerii evrei şi tinerii musulmani.

Corpul ei a fost găsit în faţa locuinţei sale, iar o urmă de sânge i-a condus la domiciliul victimei, "unde se pare că a avut loc crima", a declarat sâmbătă poliţia locală.

"Se face tot ce se poate face pentru a închide acest caz", a adăugat James White duminică, precizând că poliţia federală ajută poliţia din Detroit în anchetă.

Woll conducea sinagoga Isaac Agree Downtown din 2022. Ea a lucrat anterior pentru congresmena Elissa Slotkin şi a fost în campania de realegere a procuroarei statului Michigan, Dana Nesselm, ambele aparţinând Partidului Democrat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.