Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Caz șocant la Suceava: Revoltător ce au putut să-i facă doi elevi unui coleg

O parte din redactia unui saptamanal din Buzau, retinuta pentru santaj

Doi elevi din municipiul Suceava au fost trimişi în judecată de procurori, după ce i-au cerut unui coleg să plătească taxă de protecţie, potrivit Agerpres.

Potrivit Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, cei doi tineri cu vârste de 17 şi 20 de ani, la data săvârşirii faptelor, sunt cercetaţi în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj.

Citește și: Anunț de ultimă oră de la BNR! S-a decis azi: Apare o nouă bancnotă în România!

Conform procurorilor, inculpaţii l-au şantajat pe un coleg din clasa a X-a, de la o unitate de învăţământ din Suceava. Aceştia l-au abordat pe colegul lor, la sfârşitul lunii mai 2018, în timp ce se aflau pe terenul de sport al unităţii de învăţământ. În aceste împrejurări, tânărul de 20 de ani a prins cu braţul de după cap elevul şi, împreună cu celălalt tânăr trimis în judecată, l-a condus pe colegul lor în spatele unui atelier, unde cei doi l-au lovit cu pumnii în cap şi în stomac, iar apoi i-au solicitat adolescentului remiterea sumei de 500 de lei pentru fiecare, promiţându-i că îl vor proteja în cazul în care cineva ar vrea să-l agreseze.

Citește și: EXCLUSIV Reclamă halucinantă: ‘Monstrul din Caracal ne-a omorât prețurile’

Reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava au menţionat că, de frică, având în vedere atitudinea violentă a inculpaţilor, adolescentul le-a remis acestora banii pretinşi. Transmiterea banilor, de regulă, avea loc chiar în curtea şcolii.

Inculpatul de 20 de ani a primit de trei ori diferite sume de bani, respectiv 500 de lei, din care a împărţit cu celălalt tânăr, alţi 350 lei şi apoi 350 euro.

Celălalt agresor, de asemenea, a primit, pe lângă o parte din cei 500 de lei, 150 de euro.

Citește și: Șeful DIICOT a făcut declarații:’Nu putem neglija nicio versiune din anchetă. Ne dorim din tot sufletul să le găsim încă în viață’

După ce a fost reclamat la poliţie, tânărul în vârstă de 17 ani a restituit toţi banii primiţi ilegal.

Dosarul a fost înaintat spre soluţionare Judecătoriei Suceava.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.