Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Cazanciuc despre rolul MAE la alegerile prezidenţiale din 2009: Asiguram doar suport organizatoric

MAE

Ministerul de Externe a asigurat doar suport organizatoric pentru desfăşurarea procesului electoral la alegerile prezidenţiale din 2009, el nu putea interfera în procesul în sine, a declarat, marţi, senatorul Robert Cazanciuc, fost secretar general în MAE, după audierea sa la Comisia de anchetă privind alegerile prezidenţiale din acel an. "Am încercat să le explic şi membrilor Comisiei atribuţiile Ministerului de Externe la vremea respectivă, de suport organizatoric pentru desfăşurarea procesului electoral. Ministerul de Externe nu putea interfera în procesul în sine. De altfel, orice contestaţie, sesizare legată de desfăşurarea procesului în sine electoral era soluţionată de Biroul Electoral prin secţiile de votare din străinătate, şi nu de Ministerul de Externe, chiar dacă, spre exemplu, acest birou era locat în sediul Ministerului de Externe. Noi doar asiguram suportul logistic, organizatoric, nu decideam noi ce se întâmplă în sine cu procesul electoral", a precizat Cazanciuc.

Întrebat dacă ar fi fost posibil ca rezultatul votului din diaspora să fie altul decât cel anunţat oficial, Cazanciuc a spus că la vremea respectivă au fost suspiciuni în acest sens. "Rezultatul votului este rezultatul votului. La vremea respectivă au fost suspiciuni şi cred că Ministerul de Externe a răspuns, la vremea respectivă, solicitărilor din partea PSD şi altor sesizări venite la vremea respectivă. În măsura în care ele priveau procesul organizatoric, şi nu electoral în sine, au fost adresate Biroului pentru secţiile de votare", a mai spus Cazanciuc.

Cu privire la listele de vot din străinătate, el a menţionat că Ministerul de Externe nu păstrează niciun document legat de procesul electoral. "Ele trebuiau returnate la vremea respectivă către acest Birou al secţiilor de votare din străinătate, iar după desfiinţarea lui, către Tribunalul Bucureşti. Ce s-a întâmplat mai departe cu ele nu ştiu, dar, cu siguranţă, dacă cineva avea suspiciuni, lista putea fi verificată. Din câte îmi aduc eu aminte, la vremea respectivă, reprezentanţii partidelor în cadrul secţiilor de votare au luat de multe ori copii după aceste liste tocmai pentru a verifica ulterior conformitatea datelor de identificare, a semnăturilor ş.a.m.d., nu ştiu să fi fost soluţionate într-un fel sau altul", a mai precizat Robert Cazanciuc.

Întrebat dacă a fost viciat în vreun fel rezultatul votului în 2009, senatorul social-democrat a spus că, din perspectiva organizatorică, lucrurile au fost desfăşurate în acord cu legea, conform Agerpres. "Dacă a fost viciat sau nu, nu Ministerul de Externe poate să spună acest lucru, poate să spună Poliţia, poate să spună Parchetul, pot să spună eventual cei care au fost în Biroul electoral şi au soluţionat la vremea respectivă diverse contestaţii legate de acest proces", a punctat Cazanciuc.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.