Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CBS News - Atacurile asupra Arabiei Saudite au fost comise de Iran, cu aprobarea ayatollahului Ali Khamenei

MiddleEst
arabia saudita iran yemen irak

Atacurile care au vizat infrastructuri petroliere din Arabia Saudită au fost într-adevăr comise de Iran şi aprobate de ayatollahul Ali Khamenei, ghidul suprem iranian, a informat miercuri seară canalul american de televiziune CBS News, citând un oficial american sub acoperirea anonimatului, notează AFP.

Citește și: EFECTELE deciziei CCR: Birchall pierde Justiția, Fifor iese din Guvern. LISTA miniștrilor care vin și pleacă + noi complicații la Guvern - surse

Tot miercuri, secretarul de stat american, Mike Pompeo, aflat într-o vizită în Arabia Saudită, a afirmat că acest "act de război" poartă "amprentele digitale ale ayatollahului". 

Teheranul dezminte că ar fi jucat cel mai mic rol în aceste atacuri împotriva unei rafinării şi unui câmp petrolier, care au redus la jumătate producţia saudită de ţiţei. Rebelii yemeniţi houthi, sprijiniţi de Iran, au revendicat aceste atacuri.

Potrivit oficialului american citat de CBS News, ayatollahul Ali Khamenei a aprobat atacurile, cu condiţia ca iranienii să nege responsabilitatea şi ca nicio dovadă să nu îi lege de acestea. 

Conform sursei, americanii deţin dovezi şi mai convingătoare decât rămăşiţele "dronelor" şi "rachetelor de croazieră" prezentate miercuri de Ministerul saudit al Apărării: fotografii cu Gardienii Revoluţiei islamice în timp ce se pregăteau pentru aceste atacuri la o bază aeriană din sud-vestul Iranului. 

Această unitate paramilitară iraniană, plasată sub ordinele directe ale ghidului suprem, ayatollahul Ali Khamenei, se află pe lista neagră americană a "organizaţiilor teroriste străine". 

Potrivit CBS, abia după atac forţele americane au înţeles importanţa acestor fotografii. 

"Am fost complet luaţi prin surprindere", a declarat sursa anonimă. 

Preşedintele Donald Trump a anunţat miercuri o înăsprire "substanţială" a sancţiunilor împotriva Iranului, adăugând că dispune de "multe opţiuni" pentru a răspunde Teheranul.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.