DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CCR, anunţ de ULTIMĂ ORĂ despre sesizarea PNL privind modificarea statutului judecătorilor şi procurorilor

www.ccr.ro
CCR

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 19 iunie sesizarea PNL în legătură cu modificările la Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor, au precizat vineri, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

Citeşte şi: Senatorul Cîţu, document EXPLOZIV. Guvernul Dăncilă a notificat Comisia Europeană prinvind suspendarea contribuţiilor la Pilonul II de pensii

Partidul Naţional Liberal a depus joi, la Curtea Constituţională, sesizarea de neconstituţionalitate asupra modificărilor aduse Legii 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor.

Documentul este semnat de deputaţii PNL şi USR.

"În urma reexaminării iniţiativei legislative, ca urmare a pronunţării Deciziei Curţii nr. 252/2018, am sesizat CCR cu neconstituţionalitatea a şase dintre textele normative astfel adoptate. Sesizarea vine după ce coaliţia PSD - ALDE a impus soluţii legislative de o calitate foarte scăzută, la minime istorice, unele dintre norme depăşind şi limitele reexaminării şi, de asemenea, fiind neclare, impredictibile pentru o viitoare aplicare. Astfel, patru texte normative au fost modificate cu depăşirea limitelor legale ale reexaminării, dispoziţiile criticate nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar completarea acestora nu reprezenta o corelare legislativă şi nici nu se regăseau într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate neconstituţionale", se arată în sesizarea PNL.

Potrivit sursei citate, Parlamentul a depăşit limitele stabilite prin decizia Curţii Constituţionale, modificând şi alte dispoziţii care nu se află în legătură indisolubilă cu prevederile declarate neconstituţionale, fapt care atrage încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.

"De asemenea, cinci texte normative nu respectă nici exigenţele de claritate, precizie şi previzibilitate a normei, impuse prin art. 1 alin. (5) din Constituţie, textele fiind neconstituţionale ca urmare a impredictibilităţii lor în viitoarea aplicare", mai spun semnatarii sesizării.

Liberalii menţionează că art. 3 alin. (12) din Legea nr. 303/2004 - "procurorii numiţi de preşedintele României se bucură de stabilitate" - excede deciziei CCR, dispoziţiile art. 3 nu au făcut obiectul controlului de constituţionalitate, iar completarea acestuia nu reprezintă o corelare legislativă şi nici nu se regăseşte într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate neconstituţionale.

În ceea ce priveşte definirea erorii judiciare, liberalii consideră că "legiuitorul nu a individualizat elementele, împrejurările sau situaţiile care să se circumscrie noţiunii de eroare judiciară, reglementarea păstrându-şi caracterul vădit abstract''. De asemenea, formulările precum 'încălcare evidentă' sau 'afectarea gravă', deşi sunt potrivite pentru explicaţii de natură teoretică, ele nu sunt potrivite pentru a fi utilizate în procesul de legiferare", mai arată sursa citată.

Tot joi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a decis şi ea sesizarea Curţii Constituţionale cu privire la modificările aduse legii privind Statutul judecătorilor şi procurorilor

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Smart Start USA

CITESTE SI

EXQUIS.RO

REVISTABLOGURILOR.RO

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.