Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR a admis parțial sesizarea PSD privind admiterea în magistratură: Articolele care vizează verificarea bunei reputații a candidaților, neconstituționale

Inquam Photos / Octav Ganea
ccr curtea constitutionala Inquam

În ședința din 17 martie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului legilor anterior promulgării,

1. Cu majoritate de voturi, a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de un număr de 28 de senatori aparținând Grupului parlamentar al Partidului Social Democrat și a constatat că sunt neconstituționale dispozițiile art.18 și ale art.67 din Legea privind unele măsuri temporare referitoare la concursul de admitere la Institutul Național al Magistraturii, formarea profesională inițială a judecătorilor și procurorilor, examenul de absolvire a Institutului Național al Magistraturii, stagiul și examenul de capacitate al judecătorilor și procurorilor stagiari, precum și la concursul de admitere în magistratură.

2. Cu unanimitate de voturi, a respins, ca neîntemeiată, obiecția de neconstituționalitate și a constatat că sunt constituționale, în raport cu criticile formulate, dispozițiile art. 14, 27 și 43 din aceeași lege, precum și actul normativ în ansamblul său.

Decizia este definitivă şi general obligatorie.

Argumentele reținute în motivarea soluției pronunțate de Curtea Constituțională vor fi prezentate în cuprinsul deciziei, care se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Citește și: Emanuel Ungureanu admite că sunt tensiuni în coaliție și acuză PNL: 'Dorința de a reface în culise alianța cu PSD este cât se poate de clară'

Articolele declarate neconstituționale:

Art. 18 ‒ (1) După afişarea rezultatelor definitive ale concursului, candidaţii admişi după cele două etape ale concursului vor fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c). (2) Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se vor face de comisia de organizare a concursului, cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. (3) Regulamentul privind admiterea la Institutul Naţional al Magistraturii stabileşte documentele pe care candidaţii au obligaţia de a le depune, în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii. La verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere fapte pentru care sau aplicat candidaţilor sancţiuni de drept penal, sancţiuni cu caracter administrativ, contravenţionale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepesi sau amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în 13 timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, a sancţiunii cu caracter administrativ sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei. (4) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condiţiilor de admitere la Institutul Naţional al Magistraturii, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii.

Art. 67 ‒ (1) După afişarea rezultatelor definitive ale concursului, candidaţii admişi după cele două etape ale concursului vor fi verificaţi sub aspectul îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii prevăzute la art. 2 alin. (3) lit. c). (2) Verificările privind îndeplinirea condiţiei bunei reputaţii se vor face cu respectarea legislaţiei în vigoare referitoare la protecţia persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date. (3) Regulamentul prevăzut la art. 53 alin. (2) stabileşte documentele pe care candidaţii au obligaţia de a le depune în vederea verificării îndeplinirii condiţiei bunei reputaţii. La verificarea condiţiei bunei reputaţii sunt avute în vedere fapte pentru care s-au aplicat candidaţilor sancţiuni de drept penal, sancţiuni cu caracter administrativ, contravenţionale sau disciplinare ori pentru care s-a dispus renunţarea la urmărirea penală, renunţarea la aplicarea pedepesi sau amânarea aplicării pedepsei, avându-se în vedere următoarele criterii: tipul şi împrejurările de săvârşire a faptei, forma de vinovăţie, tipul de sancţiune aplicată sau tipul soluţiei dispuse faţă de candidat, conduita adoptată în timpul cercetării disciplinare sau al procesului judiciar, impactul asupra opiniei publice generat de fapta persoanei în cauză, precum şi perioada de timp care a trecut de la aplicarea sancţiunii disciplinare, contravenţionale, a sancţiunii cu caracter administrativ 32 sau de la rămânerea definitivă a soluţiei de condamnare, de renunţare la urmărire penală sau la aplicarea pedepsei, de amânare a aplicării pedepsei. (4) Rezultatele verificării se consemnează în cuprinsul raportului referitor la îndeplinirea condițiilor de admitere în magistratură, care se înaintează Plenului Consiliului Superior al Magistraturii

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.