Premium
Plenul Curții Constituționale s-a pronunţat miercuri asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr. 16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.
Citește și: Nelu Tătaru, după RECORDUL de cazuri noi în România: Vom propune carantinarea anumitor zone! .
În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că dispozițiile art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 privind constituirea şi utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanţelor salariale, în interpretarea dată prin Decizia nr.16 din 5 martie 2018 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, sunt neconstituționale.
Dispoziţiile art.15 alin.(2) din Legea nr.200/2006 au următorul cuprins: „(2) Perioada prevăzută la alin.(1) este perioada anterioară datei la care se solicită acordarea drepturilor şi precedă sau succedă datei deschiderii procedurii insolvenţei”.
În esență, Curtea a constatat neconstituționalitatea față de art.41 alin.(2) raportat la art.16 alin.(1) din Constituție a textului mai sus redat, în interpretarea dată prin Decizia nr.16/2018 a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, deoarece limitarea perioadei de acordare a drepturilor salariale plătite din Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale, instituit prin Legea nr.200/2006, la primele 3 luni ce succed datei deschiderii procedurii de insolvență face abstracție de faptul că dreptul de administrare – condiția sine qua non a asigurării creanțelor salariale - poate fi ridicat și după expirarea celor 3 luni dacă angajatorul debitor aflat în insolvență optează pentru procedura generală a insolvenței și își declară intenția de reorganizare. Așadar, există posibilitatea legală ca dreptul de administrare să fie ridicat într-o etapă ulterioară a procedurii generale a insolvenței (perioada de observație sau de reorganizare judiciară), inclusiv în etapa finală a insolvenței, în care judecătorul sindic decide intrarea în faliment și constată dizolvarea angajatorului debitor, iar dreptul de administrare este de drept ridicat.
Decizia este definitivă și general obligatorie și se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi instanțelor de judecată care au sesizat Curtea Constituțională.
