Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR a declarat neconstituțională OUG privind transportul elevilor

ccr

CCR a constatat marți că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului privind transportul elevilor care învață în altă localitate.

  • Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, „a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că este neconstituțională Ordonanța de urgență a Guvernului nr.50/2021 pentru modificarea și completarea Legii educației naționale nr.1/2011. În esență, Curtea a reținut că nu s-a putut face dovada solicitării avizului din partea Consiliului Economic şi Social încălcându-se prevederile art.l alin.(3) și (5), coroborate cu cele ale art. 141 din Constituție, cu consecința neconstituționalității Ordonanței de urgență a Guvernului nr.50/2021 în ansamblul său”, potrivit unui comunicat de presă al instituției.

OUG declarată neconstituțională prevede:

- Elevilor care nu pot fi şcolarizaţi în localitatea de domiciliu li se decontează cheltuielile de transport între localitatea de domiciliu şi localitatea unde sunt şcolarizaţi, pe durata cursurilor şcolare, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi, în limita a 50 km."

- Elevilor care sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea unde studiază li se asigură decontarea sumei ce reprezintă contravaloarea a 8 călătorii dus-întors pe semestru, din bugetul Ministerului Educaţiei, prin unităţile de învăţământ unde sunt şcolarizaţi. Elevii pot solicita acordarea sumei în avans, cu decontare în luna următoare.

- Decontarea cheltuielilor de transport, pe baza documentelor emise de operatorii de transport rutier, pentru facilităţile de transport acordate elevilor, se asigură la nivelul valorii documentelor de transport lunare, dar nu mai mult de 30 lei/lună pentru distanţa de 3 km. Pentru distanţele ce depăşesc 3 km, până la limita de 50 km, suma de 30 lei/lună se suplimentează cu 3 lei pentru fiecare kilometru/lună, dar nu mai mult decât valoarea documentelor de transport lunare.

- Elevilor care se deplasează de la domiciliu către unitatea de învăţământ la distanţe mai mari de 50 km şi nu sunt cazaţi la internat sau în gazdă în localitatea în care studiază li se decontează suma aferentă distanţei de 50 km, la care se adaugă 1 leu/km/lună, pentru distanţele ce depăşesc 50 km.

- Operatorii de transport au obligaţia să emită documente lunare de transport, cu încadrare în tarifele maxime per kilometru/lună şi să asigure transportul elevilor.

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.