Curtea Constituţională a României (CCR) a amânat, miercuri, pentru 11 decembrie, decizia asupra cererii preşedintelui Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), Lia Savonea, de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.
Şeful Direcţiei Contencios din cadrul Ministerului Justiţiei, Alexandru Stan, declara, pe 12 noiembrie, în cadrul şedinţei publice, că solicitarea preşedintelui CSM este "un demers artificial".
"Ne găsim în faţa unui demers, în opinia noastră, artificial, prin care se creează impresia că, de fapt, nu se doreşte soluţionarea unui conflict pendinte, ci declanşarea, întreţinerea şi menţinerea în atenţia publicului larg a unor animozităţi cu un profund caracter personal", susţinea Stan, la CCR.
El afirma că solicitarea depusă de CSM nu este justificată din punct de vedere juridic.
"În cadrul procedurii, în faţa CCR, nu este permisă renunţarea la judecată. Mai mult decât atât, cererea CSM are în vedere calitatea doamnei Birchall de ministru al Justiţiei, însă trebuie observat că, aşa cum a fost formulat conflictul, nu se poartă doar între ministrul Justiţiei şi CSM, ci şi între MJ şi CSM, prin urmare nu se justifică această (...) inoportunitate a analizării solicitării, aşa cum se susţine în această cerere. Solicităm respingerea acestei cereri şi continuarea judecării", spunea Stan.
Magistratul-asistent a menţionat că preşedintele CSM a depus la dosarul cauzei cauzei un înscris prin care arată că, prin schimbarea titularului portofoliului de ministru al Justiţiei, ar fi inoportună soluţionarea conflictului juridic de natură constituţională intervenit între fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall, respectiv MJ şi CSM.
Birchall a fost în sală, cerând permisiunea să ia cuvântul.
"Conflictul este între autorităţile în funcţiune (...), punctul dumneavoastră de vedere pe care l-aţi exprimat în scris când s-a declanşat conflictul există la dosar, în prezent dumneavoastră nu mai aveţi o calitate procesuală în această cauză", a menţionat preşedintele CCR, Valer Dorneanu.
Pe 8 octombrie, Lia Savonea a denunţat "criza fără precedent" din cadrul CSM generată de lipsa cvorumului de la şedinţele de plen, anunţând că va sesiza CCR în privinţa unui conflict juridic de natură constituţională generat de acţiunile ministrului Justiţiei de la acea dată, Ana Birchall, pe care o acuza de "ingerinţă gravă în activitatea procurorilor" şi "acţiuni de subminare a autorităţii CSM".
CCR amână pronunţarea pe cererea preşedintelui CSM de soluţionare a conflictului cu fostul ministru al Justiţiei Ana Birchall
Explorează subiectul
București
4°C
Articole Similare

1.061
VIDEO Ministrul Economiei atacă PSD și profețește o criză politică de mari proporții în România: Nu înțeleg cui folosește!?
1.061

2.425
VIDEO Ministrul Energiei face un anunț crucial direct de la Washington: România a primit undă verde din partea americanilor
2.425

3.853
SG-ul Guvernului, atac fără precedent la adresa premierului Ilie Bolojan: Deciziile proaste ne afectează pe toți!
3.853

2.864
Lovitură pentru bănci? Proiectul care ar putea aduce bani înapoi românilor afectați de ROBOR
2.864

3.076
Coaliția, la un pas de ruptură. Kelemen Hunor mizează pe un compromis de ultim moment între PSD și PNL
3.076

13.802
La Washington se negociază un proiect uriaș pentru România: Ar fi o premieră mondială stabilită în țara noastră
13.802

1.992
Băsescu critică dur strategia SUA: „Este o greșeală”. „Nu poate decât să tensioneze relaţiile cu aliaţii din Extremul Orient”
1.992

2.083
Fost ministru de Finanțe: Planul lui Bolojan a dus România în criză economică! E timpul să schimbăm modelul
2.083

8.286
VIDEO Traian Băsescu l-a ”citit” pe noul lider de la Budapesta și îl avertizează pe Kelemen Hunor: El va trebui să aibă grijă!
8.286

3.188
Scandal politic după alegerile din Ungaria: Kelemen Hunor respinge acuzațiile de manipulare și răspunde criticilor. „Nu mi-a cerut nimeni din UDMR demisia”
3.188

4.907
Alegerea lui Magyar aduce scandal în UDMR. Fostul președinte al Uniunii îl atacă pe Kelemen Hunor
4.907

4.905
Opoziția joacă la rupere și depune moțiune de cenzură, fix în ziua în care PSD începe ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”
4.905

4.562
SURSE PSD a convocat ședința în care se va declanșa ”Operațiunea mazilirea lui Ilie Bolojan”: Trei scenarii se află pe masa partidului
4.562
















Comentează