Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR, anunţ de ULTIMĂ ORĂ. Când se va pronunţa pe sesizarea PNL şi PMP privind statutul aleşilor locali

www.ccr.ro
CCR

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 17 iulie sesizarea PNL şi PMP în legătură cu Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali, scrie Agerpres.

Pe 21 iunie, Partidul Mişcarea Populară anunţa că va contesta la Curtea Constituţională iniţiativa legislativă de modificarea a Legii privind statutul aleşilor locali, susţinând că adoptarea în Senatul României a modificării este nedemocratică şi anticonstituţională.

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, preciza, după votul din Senat, că adoptarea unei legi care să le asigure mandatul primarilor, consilierilor şi preşedinţilor consiliilor judeţene chiar şi în cazul în care partidul pe listele căruia au fost aleşi fuzionează cu o altă formaţiune politică este una abuzivă, inspirată din ideologia totalitară şi are o singură ţintă - PMP.

"Este limpede că PSD continuă linia politică a partidului-stat şi a început vânătoarea prin ţară. A face o lege exclusiv împotriva unui partid arată cât de disperat este PSD şi cum împinge limitele dincolo de orice pentru a racola nu doar parlamentari fără identitate şi principii politice, dar şi aleşi locali care pot fi şantajaţi. Singurul partid politic care a fuzionat de la alegerile locale din 2016 până în prezent este PMP, care a absorbit UNPR. Prin urmare, considerăm că această lege anticonstituţională este cu dedicaţie pentru cei care, deşi au votat în unanimitate pentru fuziunea cu PMP, astăzi vor să plece la matcă, cu tot cu adeziune, lucru pe care nu îl vom accepta. Vom contesta la CCR acest abuz îmbrăcat în lege de o majoritate parlamentară toxică", afirma Eugen Tomac.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.