Curtea Constituţională a României (CCR) dezbate, miercuri, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra Legii de exonerare a personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială.
Şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea actului normativ 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială, informează Administraţia Prezidenţială.
"Legea 78/2018 privind exonerarea personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume reprezentând venituri de natură salarială prevede că personalul ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite în baza actelor normative privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice aplicabile anterior datei de 31 martie 2018 este exonerat de la plată pentru sumele reprezentând venituri de natură salarială încasate în temeiul unor acte administrative sau clauze ale contractelor/acordurilor colective de muncă în vigoare la data plăţii acestor drepturi, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul menţionat mai sus trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri sau instituţii cu atribuţii de control a unor prejudicii", se arată în sesizare.
Prin art. I. pct. 1 din legea în forma trimisă iniţial la promulgare - dispoziţiile art. 1 din Legea pentru modificarea Legii 78/2018 se modificau în sensul extinderii sferei destinatarilor legii, de prevederile acestei legi urmând să beneficieze şi personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor ale căror bugete sunt prevăzute la art. 1 alin. (2) din Legea 500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare, se menţionează în document.
Astfel, spune preşedintele Iohannis, ar fi intrat sub incidenţa acestor prevederi acele autorităţi şi instituţii ale căror bugete se regăsesc în una dintre următoare categorii: bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele fondurilor speciale, bugetul trezoreriei statului, bugetele instituţiilor publice autonome, bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat şi bugetele fondurilor speciale, după caz, bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, bugetul fondurilor provenite din credite externe contractate sau garantate de stat şi ale căror rambursare, dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice sau bugetul fondurilor externe nerambursabile.
Totodată, şeful statului arată că se prevedea exonerarea de la plată pentru sumele reprezentând venituri din salarii şi asimilate salariilor potrivit prevederilor art. 76 din Legea 227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările şi completările ulterioare sau din asistenţă socială, sume considerate a fi încasate nelegal şi pe care personalul trebuie să le restituie drept consecinţă a constatării de către Curtea de Conturi sau alte structuri sau instituţii cu atribuţii de control al unor prejudicii.
Conform sesizării, pe 4 noiembrie 2020, preşedintele României a formulat cerere de reexaminare prin care au fost semnalate Parlamentului: impactul bugetar negativ al legii, lipsa corelării cu alte acte normative, ignorarea rolului Curţii de Conturi prin înlăturarea protecţiei bugetului public naţional asigurate prin norme de natură penală în cazul nerecuperării prejudiciilor constatate de Curtea de Conturi potrivit art. 64 din Legea 94/1992, precum şi dispoziţiile privind sfera beneficiarilor legii din perspectiva tratamentului diferenţiat şi a impactului bugetar.
"Legea supusă controlului de constituţionalitate are un nou conţinut, în urma reexaminării, în condiţiile art. 77 alin. (2) din Constituţie. Astfel, Parlamentul a extins sfera beneficiarilor legii şi cu privire la personalul din administraţia publică locală. De asemenea, forul legislativ a adăugat aprobarea exonerării de la plată şi pentru sumele reprezentând alte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul brut lunar", indică Iohannis.
CCR discută Legea de exonerare a personalului plătit din fonduri publice de la plata unor sume
Explorează subiectul
Articole Similare

2.717
Simion schimbă garda în partid: Jurnalista Alexandra Păcuraru intră în conducerea AUR, peste Murad
2.717

680
Tanczos Barna îl apără pe Ilie Bolojan și spune că va rămâne premier până în 2027: Este singurul care și-a asumat decizii dificile
680

1.838
VIDEO Nicușor Dan, despre procurorii care vor să conducă PÎCCJ, DNA și DIICOT: „Mi se pare că sunt nişte oameni foarte interesanţi printre ei”
1.838

1.952
Alexandru Nazare, despre scenariul ca România să intre în recesiune tehnică: "Este posibil să avem. Dacă nu luam măsuri, FMI venea și măsurile erau mult mai dure"
1.952

1.885
Premieră în România: Două comune vor să se unească pentru a face față cheltuielilor, după măsurile de austeritate ale lui Bolojan
1.885

3.744
Dragos Sprînceană anunță că l-a invitat pe Călin Georgescu la Mar-a-Lago: Este singurul lider pe care l-am chemat și m-a refuzat
3.744

1.860
VIDEO Nicușor Dan îi răspunde lui Tanczos Barna după ce a fost 'criticat' că nu se mai implică: 'Mă întâlnesc cu liderii coaliției individual'
1.860

694
VIDEO Nicușor Dan critică Guvernul: „Ar fi fost bine să avem buget înainte de 1 ianuarie”
694

778
VIDEO Nicușor Dan explică de ce nu a decis încă dacă acceptă invitația lui Trump: 'Rolul este de observator. Invitația a fost pentru membrii'
778

1.202
VIDEO Interzicerea rețelelor sociale: Nicușor Dan a identificat două lucruri „mari” de care trebuie să ne ocupăm
1.202

2.176
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.176

575
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
575

1.321
VIDEO Nicușor Dan anunță tensiuni în discuțiile legate de SUA din Belgia: S-au spus lucruri dureroase
1.321

















Comentează