Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR discută pe 25 noiembrie sesizarea referitoare la modificarea Legii privind sistemul asigurărilor pentru şomaj

Inquam Photos / George Calin
CCR

Curtea Constituţională a României urmează să discute pe 25 noiembrie sesizarea referitoare la Legea pentru modificarea Legii 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, au precizat, pentru AGERPRES, oficiali ai CCR.

PNL susţine în sesizarea transmisă Curţii Constituţionale că majorarea etapizată a indicelui social de referinţă (ISR) nu respectă reglementările de tehnică normativă în sensul în care reglementarea este impredictibilă şi contradictorie. Astfel, ei afirmă că este încălcat principiul securităţii juridice, potrivit agerpres.ro.

Citește și: Escrocherie de top: Un bărbat a pretins că este fost ministru, chestor de poliție, comisar șef sau judecător, după tipul de interes al persoane înșelate

"Legea adoptată de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, încalcă tehnica normativă deoarece reglementează dincolo de voinţa exprimată prin expunerea de motive de iniţiatorii actului normativ care au avut în vedere strict modificarea cuantumului indemnizaţiei de şomaj, fapt subliniat şi de Consiliul Legislativ. Mai mult, adoptarea legii generează impredictibilitate, destinatarii normei, organele de aplicare, cât şi beneficiarii prestaţiilor sociale fiind în imposibilitate de a determina cuantumul unor prestaţii sociale stabilite în cuantum fix, dar care se raportează, în construcţia lor, la valoarea ISR", arată liberalii.

Deputaţii PNL menţionează că motivarea legii nu prevede impactul financiar asupra bugetului general consolidat, impactul asupra sistemului juridic, precum şi consultările derulate.

Citește și: Raed Arafat: Este posibil ca aceste spitale să nu mai fie suficiente. Este clar că avem persoane pozitive care poate că nici ele nu știu .

"Legea (...) nu respectă dispoziţiile constituţionale în privinţa obligaţiei legiuitorului de a indica sursa de finanţare atunci când adoptă legi cu impact asupra bugetului general consolidat al statului. Sunt încălcate dispoziţiile art. 111 alin. (1) şi ale art. 138 alin. (5) din Constituţia României", se arată în sesizare.

De asemenea, se indică faptul că legea a fost adoptată în absenţa analizei obligatorii asupra impactului financiar al soluţiilor legislative.

Liberalii solicită CCR să constate şi că această lege este neconstituţională în ansamblul său.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.