Acest articol nu vorbește despre ce pozițiile CCR privind articolul care incriminează abuzul în serviciu. Nu pentru că aș avea rețineri față de instituțiile statului, dar nu sunt jurist. Acest articol vorbește despre unele poziții ale susținătorilor anticorupției.
Avem două cazuri unde am văzut un anumit tipar agresiv al luărilor de pozitie contra CCR:
-
decizia CCR care a decis că SRI nu este organ de cercetare penală;
-
posibila decizie a CCR că articolul de cod penal care incriminează abuzul în serviciu „este neclar”.
Există oameni care pot judeca în mod competent subtilitățile constituționale ale acestor decizii. O să îi ignor. Restul se împart în două tabere:
Tabăra legalistă spune ca dacă este neconstituțional … atunci este neconstituțional, deci să ne conformăm.
Tabăra (aparent) pragmatică spune că aceste două decizii fac rău unor dosare pe rol, deci sunt rele în sine, îngreunând lupta anti-corupție. Dar cât de pragmatică este cu adevărat această tabără? Rolul luptei anti-corupție este să prevină corupția nu să o pedepsească.
Să ne uităm, deci, la efectele de descurajare. Teoretic, prima decizie nu are de ce să submineze frica de procurori. Un inculpat care va scăpa din cauza unei erori de constituționalitate a legii va ști că i-a trecut glonțul pe la ureche și dacă va comite noi infracțiuni nu o va face în ideea că „lasă că mă scapă CCR”.
În cazul celei de-a doua decizii, situația este mai complexă. Într-adevăr, anumite activități ar putea scăpa nepedepsite din cauza eșecului DNA, dar o clarificare a legii trebuie să ducă la o justiție mai precisă. Neclaritatea descurajează infractorii, dar descurajează și oamenii corecți. Este interesant că unii au mers mai departe și au apărat în spațiul public inclusiv dreptul DNA de a urmări în instanță fapte pentru care nu poate dovedi intenția, deși nu asta este neapărat cauza judecată.
Dacă pozițiile taberei pragmatice nu au sens tocmai din puncte de vedere pragmatic, despre ce vorbim, atunci? În mod evident despre dorința unora de a vedea sânge pe pereți, de a administra o justiție punitivă, fără prea multă preocupare pentru consecințe. Poate, în subsidiar, există și o speranță că DNA, în virtutea unui soi de „charismă instituțională” va curăța clasa politică și că această curățenie merită orice sacrificiu.
Opozanții celor două decizii (din care una era doar ipotetică când am scris acest text) nu vor lege, căci dacă ar dori lege ar susține CCR în fața SRI. Ei nu vor justiție, căci dacă ar vrea ar înțelege problema ridicată în fața Curții. Ei vor să fie pedeapsă, din pedeapsă să iasă curățenia și numai din curățenie să iasă binele comun.
LA ÎNCHIDEREA ARTICOLULUI: CCR a decis că îndeplinirea „în mod defectuos” a obligațiilor de serviciu trebui interpretată ca îndeplinire cu încălcarea legii.
Comentează