Singurul Exit Poll din Romania disponibil online, 06.12.2020 21.00. Au mai rămas 20 ore 2 minute
 
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

CCR l-a detronat pe Meleșcanu prin metoda 'istorico-teleologică' (motivare)

Inquam Photos / Octav Ganea
ccr curtea constitutionala Inquam

Curtea Constituţională a României a utilizat metode „istorico-teleologice” pentru a putea stabili dacă Teodor Meleşcanu a fost ales corect în fruntea Senatului. CCR a spus că la prima vedere, atât PSD cât și reclamanții par să aibă dreptate, fiecare oferind o interpretare proprie legii. PSD a folosit „metoda gramaticală”, iar reclamanții au invocat „metoda sistematică”. Însă dacă se merge pe interpretarea PSD de a propune un candidat la șefia Senatului care nu este membru PSD, atunci „admiterea unei atare posibilități ar putea conduce la situația absurdă ca, în urma negocierilor politice, partidele politice să se poată înțelege ca propunerile de candidați la funcția de președinte al Camerei, deși formulate de grupuri parlamentare diferite, să vizeze persoane aparținând aceluiași grup parlamentar”. De acum încolo, niciun grup politic din Parlament nu va mai putea propune un candidat la șefia forului dacă acel candidat nu este membru al grupului care îl propune.

MOTIVAREA CCR:

Așa cum s-a arătat în prealabil, în prezenta cauză, conflictul este generat de modul de interpretare a normei, respectiv de metoda de interpretare căreia i se acordă prevalență.

Astfel, metoda gramaticală, utilizată de grupul parlamentar care a făcut propunerea de candidat la funcția de președinte al Senatului, în persoana unui senator care nu este membru al grupului parlamentar, are susținere în textul normativ. Aplicând principiul „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus”, interpreții normei ajung la concluzia că propunerea de candidat pe care o face un grup parlamentar poate viza orice senator, indiferent de calitatea sa de membru sau nu al vreunui grup parlamentar. Cu alte cuvinte, acest drept nu poate fi limitat la senatorii care fac parte din grupul parlamentar care face propunerea. Această soluție nu a fost, încă, validată printr-o decizie a instanței constituționale.

Metoda sistematică, invocată de autorii prezentei sesizări de neconstituționalitate, se fundamentează pe jurisprudența Curții Constituționale, care a stabilit în mod constant incidența principiului configurației politice în procedura de alegere a președintelui unei Camere a Parlamentului. Relevantă sub acest aspect este Decizia nr.601 din 14 noiembrie 2005, în care Curtea a stabilit expres cu prilejul procedurii alegerii unui nou președinte al Camerei, pe parcursul legislaturii, că „această înlocuire se poate face numai cu o persoană din acelaşi grup parlamentar, care nu-şi poate pierde dreptul la funcţia de preşedinte, dobândit în virtutea rezultatelor obţinute în alegeri, respectându-se principiul configuraţiei politice”. Chiar dacă ulterior Curtea și-a revizuit poziția cu privire la existența unui drept al grupului parlamentar care a deținut funcția de președinte al Camerei care nu poate fi pierdut pe parcursul mandatului Camerei (a se vedea Decizia nr.805 din 27 septembrie 2012), poziția Curții cu privire la apartenența persoanei candidate la grupul parlamentar care o propune a rămas neschimbată, dovadă fiind trimiterile directe și constante la principiul configuraţiei politice.

Ambele metode de interpretare folosite par a fi corecte, însă având în vedere că soluțiile rezultate ca urmare a aplicării lor sunt diferite, Curtea urmează a utiliza și alte metode (istorico-teleologică și logică) pentru a desluși înțelesul normei.

Scopul instituirii normei care prevede dreptul fiecărui grup parlamentar de a face o singură propunere de candidat la funcția de președinte al Camerei (ratio legis) a fost acela de a asigura reprezentarea în competiția electorală privind funcția de conducere a Camerei a tuturor partidelor politice care și-au constituit grupuri parlamentare la debutul legislaturii. Norma regulamentară dă dreptul tuturor membrilor Parlamentului afiliați în grupuri parlamentare, deci implicit partidelor politice, ca, în exercitarea mandatului reprezentativ conferit de cetățeni, să aspire la funcția de conducere a Camerei, instituind vocația legală privind ocuparea funcției de președinte. Dincolo de negocierile și alianțele politice încheiate între formațiunile politice în Parlament, apare cu evidență că, de esența parlamentarismului, este competiția ideologică, bazată pe doctrine de partid, pe opinii și principii definite, care, în cadrul alegerilor parlamentare, au atras voturile cetățenilor. Potrivit dispozițiilor art.8 alin.(2) din Constituție, partidele politice ”contribuie la definirea și la exprimarea voinței politice a cetățenilor”. Astfel, exprimându-și voința politică, cetățenii determină care partide dobândesc statutul de partide parlamentare, stabilind, așadar, structura politică a Parlamentului și, implicit, configurația politică a acestuia. Or, o reprezentare reală, autentică a intereselor politice proclamate de un anumit partid, ai cărui membri s-au organizat întrun grup parlamentar, nu o poate face decât o persoană afiliată acelui grup, cu care împărtășește aceleași concepții și principii politice. Instrumentul care ajută la realizarea acestui scop este însăși posibilitatea stipulată de regulament ca grupul parlamentar să nominalizeze un candidat propriu, deci o persoană care are calitatea de membru al grupului. În această lumină, interpretarea normei regulamentare care ar permite grupului parlamentar să propună un candidat care este membru al altui grup parlamentar, deci să fie reprezentat de o persoană care nu aparține grupului (interpretarea gramaticală) nu numai că nu corespunde scopului urmărit de legiuitor, dar îl și deturnează.

Pe de altă parte, interpretarea gramaticală poate genera situația ca un grup parlamentar să aibă doi (sau mai mulți) membri care candidează la funcția de președinte al Senatului, unul propus de grupul parlamentar însuși și celălalt (ceilalți) propus (propuși) de un alt grup parlamentar (de alte grupuri parlamentare). Situația nu este ipotetică, ea s-a petrecut chiar în speța dedusă judecății. Or, o astfel de situație vine în contradicție vădită cu interdicția rezultată în mod implicit din scopul normei regulamentare, potrivit căreia un grup parlamentar nu poate face decât o singură propunere, cu consecința ca, în competiția electorală, acesta să poată fi reprezentat de un singur membru al respectivului grup. Această interdicție  este rezultatul aplicării metodei de interpretare logică a normei, care se bazează pe analiza textului normativ prin adoptarea legilor logicii formale. Mai mult, admiterea unei atare posibilități ar putea conduce la situația absurdă ca, în urma negocierilor politice, partidele politice să se poată înțelege ca propunerile de candidați la funcția de președinte al Camerei, deși formulate de grupuri parlamentare diferite, să vizeze persoane aparținând aceluiași grup parlamentar. Concluzia este că o astfel de înțelegere, întemeiată pe interpretarea gramaticală a normei, eludează însăși norma constituțională care, stabilind principiul configurației politice, are ca obiectiv tocmai garantarea participării în competiție a tuturor formațiunilor politice parlamentare, prin reprezentanți proprii, în cadrul unui proces electiv democratic, potrivit principiului egalității între grupurile parlamentare.

(...) un grup parlamentar, dacă decide să facă o propunere, aceasta nu poate viza decât un senator care este membru al respectivului grup politic, pentru că numai unui membru i se poate retrage sprijinul politic acordat la momentul propunerii și votului. Într-o interpretare contrară, s-ar ajunge la situația în care retragerea sprijinului politic de către grupul parlamentar din care face parte să nu mai poată conduce la pierderea funcției obținute prin susținere politică, împrejurare care ar echivala cu lipsirea de efecte juridice a normei cuprinse în art.32 alin.(3) din Legea nr.96/2006, ceea ce este inadmisibil.

Prin urmare, aplicând metodele de interpretare sistematică, istorico-teleologică și logică, soluția rezultată este una singură, infirmând soluția rezultată în urma aplicării interpretării gramaticale. (....) Pentru a fi în acord cu prevederile art.64 alin.(1), (3) și (5) din Constituție care consacră principiul autonomiei parlamentare, dreptul senatorilor de a se organiza în grupuri parlamentare și principiul configurației politice, Curtea constată că înțelesul dispozițiilor art.23 alin.(1) din Regulamentul Senatului nu poate fi decât acela care stabilește dreptul unui grup parlamentar de a face o singură propunere de candidat la funcția de președinte al Senatului dintre persoanele membre ale respectivului grup. Respectarea acestor norme regulamentare, în înțelesul stabilit de Curte, se impune tuturor membrilor Senatului în virtutea prevederilor art.1 alin.(5) din Constituție, care consacră principiul legalității, în egală măsură aplicabile și cu privire la regulamentele parlamentare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.