Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

CCR, PALMĂ pentru Iohannis: Motivarea pe Legea 303/2004: Parlamentul nu a adoptat prin proceduri viciate, neconstituționale

www.ccr.ro
CCR

CCR a constatat că Parlamentul nu a modificat actul normativ prin "proceduri viciate", se arată în motivarea Curții referitoare la decizia de neconstituționalitate a sesizării formulate de Klaus Iohannis asupra Legii 303/2004 privind Statutul magistraților, publicată pe site-ul instituției, scrie Mediafax.

"Curtea apreciază că, procedând în acord cu propriile prevederi regulamentare, care, la rândul lor, sunt adoptate în conformitate cu prevederile art.64 din Constituție, care consacră principiul autonomiei regulamentare în activitatea parlamentară, nu se poate susține că Parlamentul a adoptat legea supusă controlului Curții prin aplicarea unei proceduri viciate, neconstituționale", precizează CCR, în motivarea publicată pe site-ul propriu.

În sesizarea formulată la CCR pe 19 iulie, șeful statului argumenta că Legea 303/2004 privind Statutul judecătorilor și procurorilor este neconstituțională, deoarece proiectul a fost adoptat în cadrul unei sesiuni extraordinare a Camerei Deputaților întrunită neconstituțional, iar în sesiunea extraordinară pe ordine de zi inițiativa legislativă nu putea fi înscrisă la momentul convocării forului inferior al Parlamentului.

Cu privire la acest aspect criticat de Iohannis în textul sesizării, Curtea arată că astfel de aspecte țin de felul în care se aplică regulamentele parlamentare, iar în virtutea autonomiei Legislativului, CCR nu se poate exprima asupra problemei.

"În ceea ce priveşte faptul că legea criticată a fost înscrisă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor/Senatului, în condiţiile în care nu se afla în procedură parlamentară, fiind trimisă la Preşedintele României pentru promulgare, Curtea constată că o asemenea critică ţine, de asemenea, de modul de aplicare a regulamentelor parlamentare în cadrul procedurii parlamentare. Curtea nu poate fi chemată să justifice sau din contră să infirme o asemenea opţiune parlamentară, din moment ce Biroul permanent, preşedintele Camerei Deputaţilor/ Senatului sau plenul celor două Camere au apreciat necesară o asemenea ordine de zi pentru că, deşi nu mai erau în faţa unei propuneri/ proiect de lege, exista posibilitatea ca legea să fie retrimisă Parlamentului în vederea reexaminării, fapt care s-a şi întâmplat. Aşadar, Curtea constată că aspectul învederat este o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare, ipoteză în care, în virtutea autonomiei parlamentare, Parlamentul se bucură de o largă marjă de apreciere", conchide sursa menționată.

De asemenea, sursa citată mai spune că nu intră în competența sa pronunțarea asupra procedurii de convocare a unei sesiuni extraordinare de către președinții Camerei Deputaților și Senatului, Curtea Constituțională invocând, și în acest caz, regulamentele parlamentare.

"Curtea reţine că ceea ce se invocă în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate este o chestiune care ţine de aplicarea regulamentelor parlamentare. Or, nu este de competenţa Curţii verificarea modului

în care a fost aplicată această prevedere regulamentară. Constituţia prevede expres că sesiunile parlamentare se convoacă de preşedinţii Camerelor, iar modul în care aceştia îi împuternicesc pe vicepreşedinţi, scris/verbal, nu este o chestiune de constituţionalitate. În jurisprudenţa Curţii Constituţionale s-a arătat că nu este competentă a se pronunţa şi asupra modului de aplicare a regulamentelor", mai explică reprezentanții CCR în motivare.

Curtea consideră că este neîntemeiată și critica făcută de președintele Iohannis referitoare la faptul că sesizarea comisiilor permanente ale celor două Camere ale Parlamentului cu soluționarea cererii de reexaminare formulată de acesta încalcă jurisprudența Curții Constituționale și competența Comisiei parlamentare speciale pentru Legile justiției condusă de Florin Iordache.

Astfel, susține CCR în textul motivării, concluzia șefului statului care critică aspecte ce țin de Comisia specială pornește de la "o premisă inexactă".

"Curtea constată că o atare concluzie, deși aparent justificată, se fundamentează pe o premisă inexactă, respectiv aceea potrivit căreia se pune egalitate între modalitatea de lucru a comisiilor parlamentare, ca organe interne de lucru a Parlamentului, și procedura parlamentară de legiferare, astfel cum aceasta este determinată de Legea fundamentală. În acest sens, relevantă este jurisprudența constantă a Curții Constituționale prin care a fost analizată activitatea desfășurată, în cadrul procedurii parlamentare de legiferare, de către comisiile permanente, speciale sau de anchetă", conform sursa citată.

Parlamentul, convocat în sesiune extraordinară în perioada 2-19 iulie, a votat respingerea cererii de reexaminare formulată de preşedintele Klaus Iohannis în legătură cu modificările aduse Legii 303/2004. Inițiativa legislativă care modifică acest act normativ s-a întors de mai multe ori în Legislativ, după ce CCR a decis în mai multe rânduri că unele prevederi sunt neconstituţionale.

Pe 25 septembrie, CCR a respins ultima sesizare a lui Iohannis referitoare la neconstituţionalitatea modificării Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor.

Citește și: VIDEO Liviu Dragnea dă de pământ cu toți cei care critică OUG pe Legile justiției - Declarație BOMBĂ

 

Șeful statului a semnat, pe 19 octombrie, decretul privind promulgarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor. Guvernul a adoptat, pe 22 octombrie, o ordonanță de urgență prin care au fost modificate cele trei legi ale justiției. După două zile, OUG a fost publicată în Monitorul Oficial, astfel actul normativ intrând în vigoare. În prezent ordonanța este în procedură parlamentară de aprobare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.