Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce a decis guvernul în privinţa doctoratelor emise pe bandă rulantă

adrian curaj

Guvernul a discutat, în şedinţa de joi, despre ordonanţa care reglementează acordarea titlului de doctor în România, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Dan Suciu.

"În mod cert, discuţia a fost în Guvern astăzi şi, în mod cert, dacă nu e săptămâna viitoare, va fi în două săptămâni, pentru că astăzi s-a discutat acest subiect cu multă atenţie şi s-au identificat acele elemente care trebuie cumva clarificate pentru a avea un document care să nu poată fi contestat apoi în instanţă", a spus el la finalul şedinţei de guvern. Dan Suciu a adăugat că mai trebuie clarificate chestiuni privind legalitatea, nu aspecte de principiu. "Sunt chestiuni de clarificat care vizează până la urmă caracterul constituţional al demersului, caracterul de urgenţă şi toate elementele tehnice care vizează dintr-o perspectivă legală modificările pe care le propune ordonanţa. Nu este o chestiune de principiu care trebuie neapărat discutată, ci mai degrabă una de oportunitate şi legalitate. Subiectul rămâne în atenţie şi Guvernul va veni în cel mai scurt timp cu clarificări", a mai spus Dan Suciu.

Ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, a precizat pe 4 februarie că legislaţia care va permite retragerea titlurilor de doctor dovedite ca fiind plagiate ar putea fi aprobate în şedinţă de guvern peste două săptămâni. "Asta se va face numai prin ordonanţă de urgenţă. Săptămâna viitoare va fi nota în Guvern şi peste două săptămâni va fi ordonanţa. (...) Sunt modificările din Legea Educaţiei care permit tot ciclul - de la responsabilitatea şi semnătura rectorului... Am corectat, demnitarii nu mai sunt trataţi altfel. Deci, nu sunt poveşti, e realitate, e publicată modificarea. Demnitarii nu mai sunt diferiţi, sunt oameni ca şi noi", a declarat ministrul Educaţiei, întrebat la o dezbatere de scriitorul Gabriel Liiceanu când vor fi retrase titlurile de doctor obţinute cu teze plagiate, anunţă Agerpres.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.