Mihail, un bărbat de 68 de ani, a observat ceva îngrijorător într-o noapte, după ce a mers la toaletă: avusese scaun cu sânge. S-a programat imediat la o consultație de gastroenterologie, iar medicul i-a recomandat o endoscopie digestivă superioară și o colonoscopie, pentru a stabili cauza sângerării.
Bărbatul a aflat că hemoragia de care se speriase fusese provocată de un hemoroid rupt, afecțiune benignă, dar investigația efectuată cu această ocazie a arătat și un detaliu alarmant: o tumoră de aproximativ 5 cm pe colonul ascendent, care nu provocase încă semne sau simptome.
Biopsia realizată în timpul colonoscopiei a indicat un grad înalt de displazie, adică risc mare de cancer de colon. Respectând în continuare indicațiile medicului gastroenterolog, Mihail s-a programat pentru mai multe analize și investigații imagistice, care au arătat că tumora nu se extinsese la distanță. Apoi a optat pentru tratament chirurgical realizat de Dr. Teodor Buliga, medic primar chirurgie generală la Spitalul Clinic SANADOR, despre care citise multe impresii pozitive.
În urma consultației, Dr. Teodor Buliga a stabilit că operația trebuie să aibă loc cât mai repede posibil. I-a explicat pacientului că, pentru cazul său, existau mai multe opțiuni de tratament chirurgical: prin abord clasic, deschis, sau minim invaziv, prin laparoscopie sau prin chirurgie robotică.
Pentru rezultate foarte bune, risc redus de complicații și recuperare rapidă, Mihail a ales intervenția robotică, robotul chirurgical permițând incizii foarte fine și precise, cu înlăturarea completă a tumorii și protejarea țesutului sănătos învecinat.
Rezecția de colon asistată robotic a fost realizată cu succes de Dr. Teodor Buliga la Spitalul Clinic SANADOR. Medicul a înlăturat tumora și 25 de cm din colon, reușind totodată să refacă integritatea tubului digestiv, astfel încât nu a fost necesară o colostomă. Operația a fost deosebit de complexă, pentru că a inclus și îndepărtarea aderențelor care existau între organele abdominale.
După 6 ore, intervenția chirurgicală s-a finalizat fără probleme, iar în timpul operației Dr. Teodor Buliga a realizat și o colecistectomie. Pentru că Mihail suferea de mult timp și de litiază biliară, medicul a eliminat colecistul, care avea nu mai puțin de 25 de pietre.
Astfel, în același timp operator, medicul a tratat cu rezultate foarte bune două afecțiuni diferite. Aceste rezultate au fost posibile grație experienței medicului și sistemului robotic da Vinci Xi, care permite intervenții minim invazive la mai multe niveluri. Mihail a primit permisiunea de a se externa după patru zile de la operație, într-o stare foarte bună și mulțumit de colaborarea cu Dr. Teodor Buliga. Pentru că examenul histopatologic postoperator a confirmat diagnosticul de cancer colorectal, bărbatul vine periodic pentru monitorizare la Centrul Oncologic SANADOR.
La Spitalul Clinic SANADOR, intervențiile chirurgicale pentru cancer colorectal sunt realizate inclusiv prin proceduri robotice, atunci când există această indicație. Sistemul robotic da Vinci Xi este un model foarte avansat, care permite realizarea cu maximă precizie a unor manevre chirurgicale sigure, chiar și în cazurile complexe.
În funcție de indicația stabilită de Comisia oncologică multidisciplinară, în completarea tratamentului chirurgical, pacienții cu cancer de colon beneficiază de metode moderne de tratament oncologic, prin abordare multimodală integrată, la Centrul Oncologic SANADOR.






























Comentează