Fostul lider al PNL Crin Antonescu spune că niciodată nu va face parte din AUR. Fostul ministru a declarat că nu este simpatizant al partidului și că aceste zvonuri au început când el a făcut declarații care au fost pe placul unor susținători ai formațiunii.
Crin Antonescu susține că nu s-a gândit nicio clipă să-i ia locul lui George Simion în fruntea AUR. Mai mult, spune că nu mai are niciun interes pentru politică, subliniind că decizia de a candida la președinție nu contrazice această afirmație.
„N-o să fiu nici președintele AUR, nici membru AUR, nici vreun simpatizant AUR, pentru că sunt toate motivele din lume.
N-am candidat în urma unor demersuri făcute de mine, în urma unei competiții în care am intrat, pur și simplu. Nu am propus eu acest lucru. Mi s-a solicitat și am acceptat.
Chiar nici cei mai înverșunați dușmani ai mei – și, slavă Domnului!, s-au adunat – chiar nu mă pot pune în situația de a-l înlocui pe Simion”, a declarat Crin Antonescu într-un interviu pentru Hotnews.
Antonescu recunoaște că există oameni în AUR cu care ar discuta, dar că nu există niciun interes politic, mai ales cu acest partid.
„Asta e o chestiune care a ieșit dintr-o invenție de presă, care apoi a fost rostogolită. După ce sunt rostogolite câteva luni aceste minciuni, ele sunt declarate fraudulos, dar nu mai puțin eficient, adevărate. „Știe toată lumea” – de la lucruri frivole, că Antonescu doarme, până la ideea că eu m-aș apropia de AUR și că aș viza să fiu instalat președinte”, a mai spus Antonescu.
AUR ar putea ajunge la guvernare
Fostul ministru susține însă că ipoteza ca AUR să ajungă la guvernare rămâne în picioare.
„Pentru că, dacă ei se vor deplasa de la acțiuni de imagine, scandal, asemănător cu USR, și se vor concentra pe chestiuni de conținut, pe chestiuni convingătoare și de durată de poziție, pe articularea unei formule, doctrină, program politic, atunci șansele lor probabil vor crește. Nu văd de ce este o ipoteză care trebuie exclusă ab initio și definitiv. Pentru că efectul nociv este următorul: dacă noi nu dăm nicio șansă unui partid ca AUR, asta înseamnă că, indiferent ce ar face și indiferent cum s-ar comporta PSD, PNL, USR, noi va trebui să-i votăm la infinit ca nu cumva să fie mai rău. Or, asta nu este niciodată o soluție bună în democrație”, a mai declarat fostul lider liberal.




























Comentează