Ce cred cadrele didactice despre plata diferențiată (sondaj)

Autor: Cornel Dumitrescu

Publicat: 28-11-2017

Actualizat: 28-11-2017

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

După ce Ministrul Educației a anunțat că se ia în calculca profesorii din școlile de renume să fie încadrați pe o grilă diferită de salarizare față de restul cadrelor didactice, Didactic.ro-un produs Intuitext a realizat un sondaj în rândul profesorilor pentru a afla ce cred aceștia despre plata diferențiată.

 

Declarațiile ministrului educației Liviu Pop referitoare la plata diferențiată a cadrelor didactice a stârnit multe reacții și controverse. În cadrul unui eveniment public, demnitarul a susținut faptul că „în ce privește propunerea doamnei Andronescu de a încadra altfel profesorii din școlile de elită, e un punct care trebuie să existe la nivelul Legii educației, dar nu știu acum cum ar trebui formulat, pentru că știm care e problema cu finanțarea per elev și tot ce înseamnă descentralizarea“.

De atunci, confuzia din rândul cadrelor didactice, nemulțumirea sau nedumerirea a generat numeroase speculații. În acest context, Didactic.ro-un produs Intuitext arealizat un sondaj în rândul profesorilor pentru a afla ce cred aceștia despre plata diferențiată.

Așadar, la întrebareaCredeți că unii dintre colegii profesori ar trebui să fie plătiți mai bine de stat?, cadrele didactice membre ale comunității Didactic.ro au oferit următoarele răspunsuri:

• Cei care care au rezultate la olimpiade naționale și care lucrează cu elevi excelenți? – 4.07%

• Cei care se străduiesc să alfabetizeze elevii (indiferent din ce clasă / I-XII) şi să le dea o şansă să se descurce în viață. – 33,64%

• Cei care au rezultate bune clasă și la EN și BAC, și care îi stimulează pe elevi să gândească liber și să se descurce în viață? – 16.3%

• Alții – 2.33%

• Nu sunt de acord cu plata diferențiată. – 43,66%

În plus, cadrele didactice membre ale Didactic.ro care sunt de acord cu plata diferențiată susțin faptul că măsura ar fi justificată doar dacă performanța este cuantificabilă. Din acest punct de vedere, profesorii se arată sceptici că s-ar putea realiza o grilă de evaluare obiectivă și corectă. Pe de altă parte, trebuie ținut seama de criterii precum dotările școlii, mediul familial sau mediul geografic care modifică rezultatele școlare ale dascălilor, deși implicarea și pasiunea acestora este identică.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri