Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce este și cum poate fi obtinut orgasmul cervical

Pinterest
relatii intime sex

Cele mai multe femei obțin un anumit tip de orgasm, de obicei clitoridian sau vaginal, dar și stimularea cervixului poate aduce plăcere intensă.

Clitorisul are câteva mii de centri nervoși, ceea ce îl transformă în cea mai erogenă zonă a corpului, de aceea cele mai multe femei obțin orgasm clitoridian. Altele reuşesc prin penetrare vaginală, iar cele mai norocoase vor spune că cel mai intens este orgasmul cervical.

Prin ce se diferenţiază orgasmul cervical de celelalte? Creşterea în intensitate către punctul culminant este mai lentă şi mai de durată, iar rezultatul final este mult mai intens. Cervixul sau colul uterin este parte a aparatului genital feminin și face legătura între vagin și uter. Are o formă aproximativ cilindrică, o lungime de 2-3 centimetru și un diametru de 2 centimetri.

Din cauza poziționării și a dimensiunii, colul nu poate fi penetrat, de aceea, orgasmul cervical poate fi atins prin stimularea colului uterin, nu prin penetrarea lui. Totuși, pentru ca cervixul să poată fi stimulat este nevoie de penetrare vaginală adâncă, potrivit Healthline.

Astfel, ceea ce simte o femeie este presiune asupra cervixului, presiune obținută în urma penetrării vaginale adânci. Pentru unele femei, aceasta poate fi o experiență dureroasă, mai ales dacă nu sunt relaxate.

Ce poziții pot conduce la orgasm cervical

Una dintre poziţiile care pot conduce către acest tip de climax este cu femeia întinsă pe spate, cu picioarele ridicate şi puse fie pe spatele sau în jurul gâtului bărbatului. Stimularea poate fi îmbunătăţită şi prin plasarea unei perne sub partea inferioară a spatelui femeii. Și poziția Doggy Style permite penetrarea vaginală adâncă și, prin urmare, stimularea colului. Orgasmul cervical necesită cel puțin 30 de minute de stimulare internă, iar relaxarea este cheia.

Deși este dificil de obținut și nu este recomandat tuturor femeilor – mai ales dacă nu se simt confortabil cu ideea de penetrare adâncă – orgasmul cervical este, probabil, cel mai intens. Deși orgasmul clitoridian se obține mult mai ușor și mai repede, senzațiile sunt resimțite doar local și, în plus, sunt de scurtă durată, doar câteva secunde.

Prin stimularea colului, se poate obține un orgasm în tot corpul, cu senzații de furnicături care vin în valuri de la cap până la degetele de la picioare, cu contracţii vaginale şi uterine intense. Pentru unele femei, poate dura mult timp, este profund şi intens, nu doar la nivel fizic, și este însoţit de emoţii puternice.

În concluzie, penetrarea colului nu este posibilă, dar orgasmul cervical este. Înainte de a încerca, totuși, ar trebui să discutați cu ginecologul. Penetrarea adâncă poate fi intensă, așa că este mai bine să știți dinainte ce riscuri pot apărea. Odată ce aveți întregul „tablou“, puteți explora noi zone de plăcere sexuală.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.