Ce fel de cultură a siguranței există în România?

În urma accidentului de la clubul Colectiv s-a cerut pedepsirea patronilor. Asta este foarte bine. Apoi s-a cerut pedepsirea autorităților care au permis funcționarea clubului. Din nou, foarte bine. Dar există și aspecte, să le zicem, culturale.

Bobiță Cătușanu consideră că problema este generalizată la cluburile rock.

„Ma gândesc ca peste 70% dintre cluburile underground se vor închide, iar pentru trupele de rock va fi din ce în ce mai greu sa aibă unde concerta. Pe de alta parte, nu vorbesc doar în numele Antract, vorbesc și ca tată, e clar ca fiul meu atunci când merge la un concert într-un pub, vreau sa fie în securitate și în siguranță.” a declarat basistul citat de Hotnews.

Vlad Ursulean, ziarist Casa Jurnalistului, atrage atenția și asupra problemelor de rezistență la cutremure.

„Soluții sunt, bani sunt. Asta m-a șocat atunci când am investigat problema cutremurului în București, că nu-i o problemă de bani sau o vreo hibă legislativă. Avem o lege bună, care prevede măsuri urgente și pedepse pentru toți cei care le stau în cale. Avem un buget imens la primărie și fonduri suplimentare de la Guvern, care nu sunt folosite. De ce? Pentru că e mai riscant politic să începi un proiect dificil decât să lași oamenii să moară.”, a spus Ursulean pe Facebook.

Vorbim de probleme cunoscute pentru rezolvarea cărora nu se face nimic în speranța că... poate scăpăm. Sub această perspectivă mai largă, patronii cluburilor nu sunt mai răi decât alți români în poziții de răspundere, ci doar mai ghinioniști. În lipsa unei culturi a siguranței, accidente se vor ma întâmpla. De fapt, accidente se întâmplă.

România a fost în 2011 pe locul doi În Europa în ceea ce privește accidentele letale de muncă, conform datelor Eurostat. În 2012 situația arată mai bine, dar rămânem în prima treime a clasamentului. Asta în condițiile în care mulți români muncesc la negru sau în agricultura de subzistență și probabil nu raportează accidente de muncă, ci accidente domestice.

Rata accidentelor rutiere standardizată la 100 000 de locuitori, medie pe 3 ani. Sursa: Eurostat.

Nu este de ajuns să vorbim de corupție. Una este să iei mită, alta este să iei mită, dar să nu îndeplinești contractul și cu totul altceva este să iei mită și să moară oameni. În fapt nu înțelegem riscurile. Funcționarii care au dat acele autorizații au și ei copii, ba poate chiar merg și ei în cluburi.

Trebuie să începem să vorbim de faptul că noi, românii, suntem inconștienți în fața pericolului. Nu sunt numai alții de vină. Nu este vorba doar de patroni corupți și drumuri proaste. Ceea ce spune monseniorul Robu despre biserici se aplică de fapt întregii societăți românești:

„Cred că n-am lucrat îndeajuns până acum, în acești 25 de ani, noi, bisericile, ca să schimbăm ceva în modul nostru de a gândi și de a acționa, că uite noi înghițim foarte ușor neglijențele (subl. mea), corupția, minciuna, șmecheria și toate acestea ni se par că sunt nimicuri.”