Chiar dacă pisicile au reputația de a fi independente, ultimele cercetări sugerează faptul că împărtășim cu ele o legătură profundă, bazată pe biochimie. Substanța principală implicată este oxitocina, supranumită adesea hormonul iubirii. Este aceeași neurosubstanță care crește în corp când o mamă își ține bebelușul în brațe sau când prietenii se îmbrățișează, stimulând încrederea și atașamentul.
Oamenii de știință confirmă acum că ocitocina este la fel de importantă și în legătura dintre om și pisică.
Oxitocina joacă un rol central în reglarea socială și a stresului. Pe lângă efectele sale de consolidare a încrederii, un experiment din 2005 a arătat că oxitocina făcea oamenii mai înclinați să aibă încredere în alții în jocuri financiare, hormonul are un puternic efect calmant.
Activarea sistemul nervos parasimpatic
Contactul cu pisica suprimă hormonul stresului, cortizolul, și activează sistemul nervos parasimpatic (sistemul „odihnă și digestie”). Acest lucru nu doar că induce relaxarea, dar contribuie și la scăderea tensiunii arteriale și chiar la atenuarea durerii, conform unui studiu din 2002.
În timp ce legătura chimică dintre câini și stăpâni era cunoscută, efectul asupra pisicilor a fost elucidat mai recent. Un studiu japonez din 2021 a raportat că simplele sesiuni de mângâiere de câteva minute creșteau nivelul de ocitocină în saliva stăpânilor.
Secretul constă în contactul fizic blând și, mai ales, neforțat
Cercetările subliniază că eliberarea oxitocinei în această prietenie inter-specii depinde de contactul fizic blând și, mai ales, neforțat.
Un studiu din februarie 2025 a analizat nivelurile de oxitocină la pisici și stăpâni în timpul a 15 minute de joacă și alintare. S-a observat că pisicile care erau în mod natural atașate și care inițiau contactul (cum ar fi statul în poală sau frecatul) înregistrau o creștere semnificativă a ocitocinei. Cu cât petreceau mai mult timp aproape de stăpân, cu atât creșterea era mai mare.
Pisicile cu stiluri de atașament anxioase sau evazive (care păstrează distanța) au arătat o scădere a ocitocinei după o alintare forțată. Ocitocina curge doar atunci când interacțiunile respectă confortul animalului.
Torsul este un alt declanșator cheie. Zgomotul său de joasă frecvență nu este doar benefic pentru vindecarea pisicilor, ci are și efecte calmante măsurabile asupra ritmului cardiac și a tensiunii arteriale la oameni – beneficii mediate tot de ocitocină.
Contrar percepțiilor, pisicile nu sunt mai puțin mai puțin afectuoase
Deși un studiu din 2016 a înregistrat o creștere medie de 57% a oxitocinei la câini după 10 minute de joacă, în comparație cu o creștere de doar 12% la pisici, acest lucru nu le face mai puțin afectuoase, ci doar mai selective.
Câinii, ca animale de haită, au fost domesticiți pentru companie constantă, fiind programați să caute aprobarea și contactul vizual – comportamente care stimulează ocitocina, scrie gadgetreport.ro.
Pisicile au evoluat ca vânători solitari, neavând nevoie de gesturi sociale explicite pentru a supraviețui. Ele își rezervă comportamentul bazat pe ocitocină doar pentru momentele în care se simt cu adevărat în siguranță.
Compania pisicilor, consolidată de aceste doze zilnice de oxitocină, acționează ca un amortizor natural împotriva anxietății și depresiei. Așadar, data viitoare când pisica dumneavoastră vă clipește rar sau urcă pe genunchi pentru un alint, să știți că o creștere invizibilă a ocitocinei adâncește legătura și alină stresul cotidian. Pisicile, în felul lor discret, au accesat biologia străveche a iubirii.
Comentează