Premium
Ce (NU) e Postul Crăciunului: explicația Bisericii Ortodoxe Române
Postul Crăciunului a început miercuri la 15 noiembrie. Purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, a explicat ce trebuie să facem în această perioadă.
„Lucidă revenire în sine, adunare a minții din risipire, civilizare a inimii, domesticirea poftelor, potolirea patimilor. Atenție morală orientată intens spre celălalt. Iertare și împăcare. Efortul detoxifiant al abținerii de la comiterea răului de orice fel în relația cu sine și cu ceilalți. Privilegierea binelui concret pe care îl putem face altora, iertând, ajutând, dăruind”, a explicat Bănescu, pe pagina sa de Facebook.
Ce nu înseamnă postul
„A posti nu înseamnă a te înăcri. Postul în cunoștință de cauză nu-ți compune o morgă trist contemplativă, grijuliu afișată în public, nu-ți inspiră o orgolioasă comparare cu alții care nu postesc sau vreo mustrare aspru moralizatoare, inclusiv de la altar, ci sobrietate, reflexivitate și măsură în toate.
Postul nu e o seacă obligație impusă de la vlădică până la opincă, ci un necesar imperativ duhovnicesc, o îmbrăcare smerită a hainei sale despătimitoare după măsura neputințelor cu care ne luptăm fiecare.
Recuperare a libertății pierdute prin împătimire.
Un mic exercițiu ascetic de renunțare la ceea ce ne învârtoșează, o luptă cu sinele egolatru pentru ștergerea fie și temporară a acestuia, a indiferenței, zgârceniei, disprețului, silei și agresivității în relația cu celălalt.
Bunăvoință, blândețe și - prin abolirea iadului urii și al vrajbei - împăcare și bucurie.
Postul înseamnă nu doar lupta cu „nebunia stomacului” lacom (gastrimargia), domesticirea fiarei acestuia, ci și lupta cu pofta de vizibilitate, cu dorința acerbă de a fi primul, călcându-i în picioare pe alții.
Postul coincide și cu ieșirea din cușca rece a egoismului și întâmpinarea caldă a aproapelui, inclusiv a celui împovărat de patimile pe care încercăm să nu i le mai judecăm, măcar pentru faptul că ale noastre ar putea fi mai mari și chiar mai multe.
Postim nu doar abținându-ne temporar de la anumite alimente, un exercițiu volitiv plin de sens, întrucât ne înviorează gândirea și ne ușurează lupta cu alte patimi, ci mai ales de la devorarea celorlalți prin bârfă și critici demolatoare, de la uciderea relației cu ei prin trădări, calomnie, ignorare și crudă nepăsare.
Postul, inclusiv ca răstignire a timpului inutil risipit și pierdut, este și răstignire a voii (nevoință), a puzderiei de pulsiuni egoiste, a lăcomiei desfiguratoare.
O cumințire lăuntrică prin renunțare, o civilizare a barbarului care devenim mânați exclusiv de instincte. O adâncă raționalizare.
Există inclusiv un post al cuvintelor, al ochilor, al urechilor
Al simțurilor noastre sălbăticite, bulimice, dezordonate. Contează enorm ce și cum vorbim, ce privim, ce ascultăm, cu ce ne umplem gândurile, precum și lupta tăcută cu ele.
Există și un post „mediatic”, care include greaua încercare de ieșire din adicția față de contemplarea narcisică a propriei imagini răsfrânte în social-media, față de folosirea excesivă a tehnologiei care ne artificializează relațiile și ne ofilește firava viața spirituală, ținându-ne departe de oameni dragi, de cărți, de liniște, de necesara „adunare a minții” din risipirea ei cea de toate zilele.
Postul este, în esență, o formă de luptă spirituală cu „marele dezbinator” care nu ratează ocazia de a ne ispiti şi asedia mai intens chiar în perioada în care ne străduim să devenim puțin mai atenți și mai buni, încercând să ne determine neobosit deraierea și capitularea, să ne împingă pe „calea cea largă” a comodităților și inerţiilor deja bine consolidate.
Postul unit cu rugăciunea și milostivirea poate deveni scut și antidot împotriva răului cu multe chipuri, prezent abundent în lumea noastră din care discernământul, cumpătarea, cuviința, bunele maniere și esențialul bun-simț au fost progresiv și progresist evacuate.
Prin post le putem redobândi, fie și temporar.
Ridicându-ne și mergând mai departe pe Cale”, a mai spus Bănescu.
