Ce parcuri din București urmează să fie modernizate complet: Se transformă în zone de relaxare, sport și recreere

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 24-07-2025 16:51

Actualizat: 24-07-2025 20:55

Article thumbnail

Sursă foto: facebook

Trei dintre cele mai importante parcuri din Sectorul 2 al Capitalei urmează să fie complet reabilitate și modernizate. Primarul Rareș Hopincă a anunțat că Parcul Național, Parcul Plumbuita și Insula Plumbuita vor fi transformate în zone dedicate relaxării, sportului și recreerii, iar lucrările vor debuta în curând, primul șantier fiind deschis chiar de la 1 august.

Parcul Național va fi primul care intră în modernizare. Edilul a explicat că proiectul presupune o reamenajare completă a spațiului: „Se vor reface și extinde spațiile verzi, vor fi amenajate noi locuri de joacă, zone de fitness și parkour, pistă de alergare, zonă de dirtbiking. În plus, vor fi consolidate și malurile lacului de lângă parc”, a precizat Hopincă pe pagina sa de Facebook.

Proiectul a fost depus în primăvara acestui an și a primit deja aprobare pentru finanțare din fonduri europene, prin intermediul Agenției pentru Dezvoltare Regională București-Ilfov. Scopul declarat este acela de a oferi un parc modern, adaptat nevoilor actuale ale bucureștenilor, indiferent de vârstă.

În continuare, vor urma lucrările pentru Parcul Plumbuita și Insula Plumbuita, imediat ce Primăria Generală a Capitalei va emite autorizațiile necesare. Rareș Hopincă a subliniat că intervențiile vor fi ample și vor aduce un aer nou întregii zone: „Vom amenaja piste de alergare și biciclete, vom instala mobilier urban nou, vom extinde locurile de joacă, vom crea terenuri de sport, spații dedicate copiilor cu dizabilități, zone pentru șah, fitness, plajă urbană, foișoare și multe alte facilități moderne”, a detaliat edilul.

Modernizarea va include și refacerea aleilor, plantarea a sute de arbori și arbuști, precum și restaurarea cursurilor de apă din zonă.

Prin aceste proiecte, autoritățile urmăresc să ofere spații verzi la standarde europene, adaptate ritmului de viață urban, dar și să redea frumusețea unor locuri istorice care au fost mult timp neglijate. Inițiativa face parte dintr-o strategie mai amplă de revitalizare a infrastructurii de agrement din Sectorul 2, finanțată în mare parte prin fonduri europene.

În următorii ani, bucureștenii vor putea beneficia de parcuri complet transformate – nu doar funcționale, ci și atractive vizual și gândite pentru toate categoriile de vârstă.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri