Politic Scan a centralizat apartența politică a celor 32 de foști sau actuali parlamentari investigați de ANI. Între foștii deputați domină autoritar membrii Partidului Democrat Liberal. În actuala legislatură, însă, membrii PSD ocupă primul loc. Dacă adunăm cifrele, noul PNL (PNL+PSD) devine campion.
Apartenența politică a parlamentarilor urmăriți de ANI.Unele erori ale estimării sunt posibile din cauza traseismului politic care nu este înregistrat sistematic.
Cei 32 de parlamentari în cazul cărora Agenția a constatat încălcarea regimului juridic al conflictului de interese în materie administrativă și penală sunt următorii: Amet Aledin – fost deputat, Ana Gheorghe – fost deputat, Beres Ștefan Vasile – fost deputat, William Brînză – fost deputat, Buda Viorel Vasile – fost deputat, Mihăiță Calimente – deputat, Călian Petru – fost deputat, Cărare Viorel – fost deputat, Ciucă Bogdan – deputat, Coclici Radu – fost deputat, Croitoru Cătălin – fost deputat și actual senator, Relu Fenechiu – fost deputat, Firczak Gheorghe – deputat, Gabor Gheorghe – fost deputat, Horj Pavel – fost deputat, Iancu Iulian – deputat, Ignat Miron – deputat, Ionescu George – deputat, Kelemen Atilla – deputat, Leșe Doru – deputat, Nosa Iuliu – deputat, Nistor Laurențiu – deputat, Daniel Oajdea – deputat, Olar Corneliu – fost deputat, Rățoi Neculai – deputat, Stan Ion – deputat, Mădălin Voicu – deputat, Zamfirescu Ștefan – fost deputat, Radu Zătreanu – fost deputat.
ANI precizează că parlamentarii și-au angajat copiii, soțiile, frații sau surorile la cabinetele parlamentare.
Citește și 32 de actuali sau foşti parlamentari au fost sau sunt în conflict de interese
Comentează