Ce planuri are Daciana Sârbu dacă ajunge prima doamnă a ţării

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 15-03-2014

Actualizat: 15-03-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Până atunci, aceasta îşi pregăteşte candidatura pentru un nou mandat în Parlamentul European.


Aflată în vizită la Timişoara, alături de Corina Creţu, Daciana Sârbu a declarat că accederea lui Victor Ponta în cea mai înaltă poziţie în stat nu i-ar afecta prea mult activitatea. Cel mai probabil, şi-ar continua mandatul de europarlamentar, ceea ce ar ţine-o departe de soţul său în cea mai mare parte a timpului. Soţia premierului susţine, însă, că nu este sigură de candidatura lui Victor Ponta pentru funcţia de preşedinte.


La fel ca Daciana Sârbu, şi soţia preţedintelui PNL, Crin Antonescu, are şanse să ajungă în dubla postură de europarlamentar şi primă doamnă a României. Adina Vălean ocupă poziţia a doua pe lista PNL pentru alegerile europarlamentare. Prezenţa unei soţii de preşedinte în Parlamentul European ar fi un lucru inedit atât la nivel european, cât şi pentru România, după ce în ultimii cinci ani ţara noastră a fost reprezentată de o fiica de preşedinte - Elena Băsescu.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri