Ce pretenţii mai are UNPR în Capitală după arestarea lui Onţanu (surse)

Autor: Florin Pușcaș

Publicat: 02-04-2016

Actualizat: 02-04-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

PSD şi UNPR au un protocol semnat pentru alegerile locale din Bucureşti. Protocolul prevedea că PSD-UNPR vor avea candidaţi comuni la Primăria Generală, dar şi la sectoare. Progresiştilor le-ar fi revenit Sectorul 2, dar după arestarea primarului Neculai Onţanu calculele sunt date peste cap.

Valeriu Steriu, noul preşedinte al UNPR, a declarat sâmbătă seara că este puţin probabil ca Onţanu, aflat în prezent la "Beciul domnesc", să dorească să mai candideze. Astfel, potrivit unor surse politice, UNPR şi-a stabilit alte ţinte care vor fi negociate cu PSD.

Surse politice au declarat pentru stiripesurse.ro că UNPR renunţă la pretenţiile de a avea un candidat la unul dintre sectoare, mai ales după ce PSD l-a ales deja pe viceprimarul Toader Mugur Mihai pentru o candidatură în locul lui Onţanu. Liderii UNPR vor negocia cu PSD pentru mai multe funcţii din "eşaloanele" inferioare ale administraţiei publice din Bucureşti.

Steriu a precizat că marţi se va face o evaluare a situaţiei şi se va şti exact poziţia în discuţiile cu PSD, dar a ţinut să transmită şi un mesaj de forţă: "Avem peste 20.000 de adeziuni pe Sectorul 2, o organizaţie solidă."

Vezi şi: SURSE - Cine are prima șansă să candideze în Sectorul 2 din partea PSD

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri