Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce prevede proiectul care înființează Fondul Suveran de Investiții, adoptat de Parlament. Care sunt societățile care vor intra în FSDI

adevarul
FSDI Fondul Suveran de Investiții

Parlamentul a adoptat miercuri proiectul care înființează Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții (FSDI), care va include 33 de companii de stat. Acționarul acestuia va fi statul român, iar capitalul social se va ridica la 9 miliarde de lei.

La adoptarea proiectul în plenul de miercuri al Camerei Deputaților, for decizional, liberalii au anunțat, prin vocea liderului deputaților PNL Raluca Turcan, că partidul va sesiza CCR inițativa de înființare a FSDI, aceasta argumentând că Fondul este "cel mai mare tun care se pregăteşte patrimoniului de stat din ultimii ani", potrivit Mediafax.

Sute de mii de români ar putea fi SALVAȚI! Tratamentul care le este 'INTERZIS' de Ministerul Sănătății

"Proiectul de lege are ca obiect de reglementare înfiinţarea Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii - S.A. (FSDI), precum şi modificarea unor acte normative. FSDI este persoană juridică română, organizată ca societate pe acţiuni, având ca acţionar unic statul român, reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice. Capitalul social al FSDI subscris integral la data constituirii este format din aport în natură reprezentat de pachete de acţiuni la diverse companii, precum şi din aport în numerar în valoare de 1.850.000.000 lei", se arată în textul actului normativ adoptat miercuri de Camera Deputaților, for decizional pentru inițiativa legislativă.

Proiectul iniţiat de 181 de deputaţi şi senatori PSD şi ALDE are ca scop dezvoltarea şi finanţarea din fonduri proprii şi din fonduri atrase, de proiecte de investiţii rentabile şi sustenabile, în diverse sectoare economice, prin participare directă ori prin intermediul altor fonduri de investiţii sau al unor societăţi de investiţii, singur sau împreună cu alţi investitori instituţionali sau privaţi, inclusiv prin participarea în parteneriate public-private. Un alt scop al înființării FSDI este administrarea activelor financiare proprii, în vederea obţinerii de profit.

Victor Ponta, avertisment EXPLOZIV: Dragnea pregătește 'CEL MAI MARE FURT DIN ISTORIA ROMÂNIEI'

Fondul Suveran de Dezvoltare și Investiții va funcţiona ca o societate gestionată în regim dualist, fiind administrată de un Consiliu de Supraveghere şi un Directorat. Consiliul de Supraveghere va fi format din nouă membri desemnaţi de Adunarea Generală a Acţionarilor, pe baza anumitor criterii de selecţie, pe durata unui mandat de patru ani, care poate fi reînnoit de cel mult două ori. Din totalul de nouă membri, maxim doi pot fi din rândul funcționarilor publici sau al "altor categorii de personal din cadrul autorității publice tutelare ori din cadrul altor autorități sau instituții publice".

"Primii membri ai Consiliului de Supraveghere se numesc temporar de către acţionar prin Ministerul Finanţelor Publice, iar Consiliul de Supraveghere numeşte Directoratul, până la numirea noilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului, pe o perioadă ce nu poate depăşi 18 luni. Mandatul primilor membri ai Consiliului de Supraveghere şi ai Directoratului are ca obiectiv organizarea activităţii FSDI", se arată în actul normativ.

Conform proiectului, au fost propuse 33 de companii de stat care pentru a face parte din Fondul Suveran de Investiţii. Printre acestea se regăsesc Societatea de Distribuţie şi Furnizare a Energiei Electrice – Electrica S.A., E.ON Energie România S.A., OMV Petrom S.A, Telekom România Communication S.A., Engie România S.A., Antibiotice S.A., Compania Naţională pentru Controlul Cazanelor, Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti S.A., Societatea Naţională de Gaze Naturale Romgaz S.A. Chimcomplex S.A., Instalaţiilor de Ridiciat şi Recipientelor sub Presiune S.A., Compania Naţională Unifarm S.A., Compania Naţională Loteria Română S.A. şi IAR S.A.

Spre deosebire de forma adoptată de Senat, Comisia de politică economică a Camerei Deputaţilor a introdus în listă încă zece companii care nu produc profit, respectiv Compania Naţională de Căi Ferate C.F. R S.A., Societatea de Radiocomunicaţii S.A., S.C. Complexul Energetic Oltenia S.A., Poşta Română, Aeroportul Timişoara Traian Vuia, Uzina Termoelectrică Midia S.A., Administraţia Porturilor Dunării Fluviale S.A. şi Compania Naţională Administraţia Canalelor Navigabile S.A.

Activitatea principală a FSDI este efectuarea de investiţii financiare în nume şi pe cont propriu, pentru care îşi asumă riscul tranzacţiilor. Strategia investiţională a FSDI se aprobă de către Guvern şi este corelată cu un set de indicatori de performanţă pe termen mediu şi lung care vizează, fară a se limita, la următoarele: "a) dezvoltarea infrastructurii în România; b) crearea de locuri de muncă; c) stimularea inovaţiei şi a noilor tehnologii; d) creşterea capitalului uman pe termen lung; e) creşterea competitivităţii economiei româneşti", potrivit sursei citate.

De asemenea, în administrarea societăţilor la care FSDI este acţionar majoritar, Fondul Suveran de Investiții va avea în vedere şi strategiile sectoriale guvernamentale. Indicatorii de performanţă pe termen mediu şi lung vor fi elaborați de către Ministerul Finanţelor Publice (MFP), "în calitate de reprezentant al statului ca acţionar unic al FSDI, prin consultarea cu un comitet consultativ şi se aprobă de către Guvern, împreună cu strategia investiţională", se arată în proiectul de lege.

Potrivit prevederilor actului normativ, din comitetul consultativ vor face parte trei reprezentanți ai Guvernului și câte un reprezentant Băncii Naţionale a României (BNR), al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), al mediului academic, al industriei financiar-bancare, al Parlamentului şi al societăţii civile, iar constituirea comitetului se va face prin ordin al ministrului Finanţelor Publice.

Tot MFP va evalua anual activitatea şi modul de îndeplinire a obiectivelor FSDI, "prin raportare la indicatorii de performanţă pe termen mediu şi lung cât şi la obiectivele specifice de rentabilitate şi risc aferente strategiei investiţionale, inclusiv valoarea activului net al FSDI", conform sursei citate.

FSDI elaborează un raport de activitate pe care îl va prezenta spre avizare Ministerului Finanţelor Publice, ulterior documentul fiind transmis spre informare Guvernului şi Parlamentului, până la data de 30
iunie a fiecărui an pentru anul precedent. Potrivit actului normativ, "FSDI nu va beneficia de garanţii guvernamentale sau de orice altă formă de sprijin din partea statului".

Operaţiunile FSDI sunt finanţate din surse precum venituri obţinute din dividende încasate de la societăţile la care deţine acţiuni, venituri din tranzacţionarea de instrumente financiare emise de alte entităţi, operaţiuni cu instrumente financiare proprii, venituri din vânzarea de pachete de acţiuni din portofoliu, împrumuturi, inclusiv prin emiterea de obligaţiuni și alte surse prevăzute de lege.

Deciziile privind managementul activelor şi pasivelor FSDI vor fi luate de către conducerea Fondului, pe baze comerciale, "fară implicarea sau acordul autorităţii publice care exercită, în numele statului român, drepturile şi obligaţiile aferente calităţii de acţionar al Fondului Suveran de Dezvoltare și Investiții sau al oricărei alte autorităţi sau instituţii publice".

Managementul Fondului va fi realizat într-o manieră independentă, conform cu politica investițională a FSDI, pentru a obține profit, "în condiţii de piaţă, prin dobândirea în nume propriu de active şi pasive şi cu asumarea riscurilor asociate unor astfel de activităti comerciale".

Societăţile din portofoliul FSDI nu se vor angaja în practici anticoncurenţiale, deoarece acesta este un lucru interzis prin Legea concurenţei nr.21/1996.

Strategiile comerciale şi comportamentul concurenţial pe piaţă ale companiilor din portofoliul FSDI vor fi stabilite de către aceste în mod independent, fără vreo influenţă, directă sau indirectă, a Fondului şi fără implicarea acestuia în activitatea de zi cu zi a societăților pentru care are acţiuni în portofoliu. "Este interzis orice schimb de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între societăţile din portofoliul FSDI", mai prevede noua lege.

De asemenea, "FSDI nu va impune şi/sau nu va facilita, direct sau indirect, schimbul de informaţii sensibile din punct de vedere comercial între societăţile pe care le deţine în portofoliu". Totodată, este interzisă numirea şi participarea aceloraşi persoane în organele de conducere, cum ar fi consiliu de administraţie, consiliu de supraveghere, directorat sau altele, a două sau mai multor societăţi aflate în portofoliul FSDI. Persoanele care sunt deja în conducerea unei societăți active în același sector economic nu vor face parte din organele de conducere ale unei societăţi din portofoliul FSDI.

În ceea ce privește valoarea capitalului social iniţial al FSDI, aceasta se stabilește prin hotărâre a Guvernului, "în urma aprobării de către adunările generale extraordinare anuale ale acţionarilor societăţilor, a situaţiilor financiare anuale încheiate la 31 decembrie 2016".

FSDI va contracta servicii de evaluare cu societăţi sau evaluatori autorizaţi care analizează corelaţia dintre valoarea activelor aduse aport la capitalul social al Fondului şi valoarea capitalului social a acestuia.

"Dacă prin raportul de evaluare se constată că valoarea activelor aportate nu coincide cu valoarea capitalului social iniţial al FSDI, se procedează astfel: a) în cazul în care valoarea activelor este mai mare decât capitalul social al FSDI, diferenţa se înregistrează în contul de alte rezerve. Aceste rezerve pot fi ulterior încorporate în capitalul social al FSDI; b) în cazul în care valoarea activelor este mai mică decât capitalul social al FSDI, diferenţa se înregistrează în contul de capital subscris şi nevărsat", se arată în inițiativa legislativă.

Proiectul conține și o derogare de la prevederile art.9 alin.(2) din Legea societăţilor nr.31/1990, drept urmare "vărsămintele aferente aportului în numerar la capitalul social iniţial al FSDI vor fi efectuate după cum urmează: a) 50.000.000 lei în numerar la constituire; b) diferenţa de capital social va fi vărsată în termen de 3 ani de la constituire".

Fondurile necesare acoperirii vărsămintelor în numerar, prevăzute la litera b) vor fi alocate de către MFP "din veniturile din privatizare în valută disponibile în contul în valută al Ministerului Finanţelor Publice deschis la Banca Naţională a României". Vărsămintele din veniturile în valută vor fi efectuate în tranşe, în lei, la cursul de schimb valabil în data vărsării fiecărei transe, comunicat de către BNR. Tranșele vor fi vărsate de către MFP în termen de 15 zile lucrătoare de la primirea cererii FSDI, "formulată în conformitate cu strategia investiţională aprobată de Guvern".

"FSDI este exceptată de la aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr.64/2001 privind repartizarea profitului la societăţile naţionale, companiile naţionale şi societăţile comerciale cu capital integral sau majoritar de stat, precum şi la regiile autonome, aprobată cu modificări prin Legea nr.769/2001, cu modificările şi completările ulterioare", conform actului normativ.

Nu în ultimul rând, noua lege abrogă articolele Ordonanței de Urgență a Guvernului 159/1999 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Loteria Română" - S.A, care prevedeau că acţiunile nominative ale Loteriei Române sunt complet și exclusiv deținute de statul român. Prin proiectul de lege au fost abrogate și articolele OUG 199/2000 privind înfiinţarea Companiei Naţionale "Imprimeria Naţională" - S.A, care stipulau că acțiunile Imprimeriei Naționale sunt exclusiv deținute de către stat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.