Ce s-a intamplat cu observatorii OSCE, rapiti in estul Ucrainei

Autor: A. Dumitrescu, Redactor

Publicat: 27-06-2014

Actualizat: 27-06-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



Potrivit lui Borodai, aceşti observatori, "un danez, un turc, un elveţian şi un estonian", au fost eliberaţi necondiţionat.

"Acesta a fost un gest de bunăvoinţă", a adăugat el, menţionând că alţi patru observatori, "reţinuţi pe teritoriul republicii populare" Doneţk vor fi eliberaţi în timpul apropiat.


Reprezentantul OSCE la Kiev a confirmat eliberarea celo patru observatori.

Două grupuri de observatori OSCE au fost sechestraţi de la sfârşitul lunii mai în estul Ucrainei.

Săptămâna trecută, OSCE a anunţat că a luat legătura cu observatorii sechestraţi şi a adăugat că aceştia sunt "în stare bună şi sănătoşi".

Eliberarea celor patru observatori are loc în contextul expirării, vineri seara, a armistiţiului de încetare a focului în estul Ucrainei.

B1.ro
Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri