Vicepremierul Oana Gheorghiu a declarat că în prezent nu există oferte de preluare a companiei TAROM din străinătate și că viitorul operatorului aerian național va fi decis în urma unei analize strategice, în interesul României. Oficialul susține că este nevoie de o schimbare de mentalitate privind parteneriatele cu firme private sau străine.
„Tarom este o companie care, cel puţin din punct de vedere emoţional pentru România, e importantă, Eu cred că e importantă şi din punct de vedere strategic”, a afirmat Oana Gheorghiu, la Europa Liberă România, întrebată care este intenţia statului cu compania Tarom.
Nicio decizie finală privind viitorul companiei
Ea a fost întrebată dacă statul vrea să păstreze TAROM şi să rămână în continuare acţionar majoritar.
„Nu avem o decizie luată în cazul TAROM pentru că ea urmează să se ia în acest comitet interministerial. E o decizie importantă pentru că are multe implicaţii şi la nivel emoţional, dar şi la nivel economic. TAROM este o companie importantă. Ea află în acest moment într-o restructurare validată de Comisia Europeană, e în proces de a-şi achiziţiona nişte aeronave. Decizia se va lua după o analiză foarte temeinică şi după ce ne uităm la toate zonele de impact şi strategii”, a transmis vicepremierul Gheorghiu.
Există interes din străinătate?
Întrebată dacă există oferte din străinătate de preluare a TAROM, Oana Gheorghiu a răspuns: „După cunoştinţa mea nu există oferte de preluare în acest moment, dar poate şi pentru că nu a existat o comunicare în acest sens. Vom lua o decizie care va urmări interesul României şi cred că trebuie să ieşim - şi nu mă refer acum doar la TAROM, ci în general - să ieşim din paradigma asta a faptului că ne vindem ţara dacă facem parteneriate public-private sau dacă intrăm în parteneriate cu companii străine, pentru că să ţii nişte active şi să pierzi bani şi doar să faci gaură la buget, nu e responsabilitate”.





























Comentează