Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ce se va întâmpla cu Marea Britanie dacă iese din UE: Ameninţări pentru Londra

thecommentator.com
brexit

Uniunea Europeană va insista pe realizarea unui divorţ rapid de Marea Britanie înainte de a stabili o nouă relaţie cu Londra dacă alegătorii britanici se vor pronunţa în favoarea ieşirii ţării lor din blocul comunitar în referendumul de la 23 iunie, au declarat surse din cadrul UE pentru Reuters. Două surse din cadrul UE familiare cu poziţia blocului comunitar în privinţa unui posibil Brexit au declarat joi pentru agenţia britanică de ştiri că nu există disponibilitate de a acorda orice prelungire a termenului de 2 ani prevăzut de Tratatul de la Lisabona pentru negocierea ieşirii din UE şi că încheierea unui nou acord comercial va necesita ani de zile.

Poziţia dură a Bruxellesului înseamnă că Marea Britanie ar putea să fie lipsită iniţial de orice relaţie preferenţială cu cel mai mare partener comercial al său, comentează Reuters, ceea ce diferă de sugestiile unora dintre adepţii Brexit-ului, potrivit cărora Londra şi-ar putea asigura un statut special, menţinându-şi accesul la piaţa UE, înainte de a ieşi din blocul celor 28, conform Agerpres.

 

Principalii oficiali ai UE susţin că sunt încă încrezători că britanicii vor vota în cele din urmă pentru rămânerea ţării în UE la referendumul de la 23 iunie, în ciuda faptului că sondajele de opinie indică o cursă strânsă.

 

Totuşi, în cazul unui vot pentru Brexit, Comisia Europeană are planuri de a organiza un summit duminică, 26 iunie, pentru a-şi stabili strategia, a declarat o sursă pentru Reuters.

 

După alte două zile, liderii UE ar urma să convoace un scurt summit în cadrul căruia Londra ar trebui să anunţe oficial că va părăsi blocul comunitar. Apoi se vor reuni liderii celorlalte 27 de state în absenţa reprezentanţilor Marii Britanii pentru a decide cum vor aborda negocierile privind părăsirea UE de către Londra, în baza propunerilor venite de la Comisia Europeană.

 

'Este în interesul nostru să divorţăm cât mai curând posibil. Nu există apetit pentru negocierea unor noi termene în primii doi ani', a spus o sursă din cadrul UE.

 

'Cu cât mai scurt, cu atât mai bine. Nimeni nu vrea să se treacă de cei doi ani. Spectacolul trebuie să continue', a spus o altă sursă.

 

Ambele surse au făcut aceste declaraţii sub protecţia anonimatului, din cauza faptului că orice planuri pentru o eventuală ieşire a Marii Britanii din blocul comunitar sunt foarte sensibile din punct de vedere politic.

 

Prima sursă a precizat că negocierile iniţiale de doi ani ar acoperi numai chestiuni precum plăţile rămase către bugetul UE din partea Londrei şi invers, pensiile funcţionarilor europeni britanici şi mutarea agenţiilor UE cu sediul în Marea Britanie.

 

Tratatul UE stipulează că discuţiile privind părăsirea forului comunitar pot fi prelungite prin votul unanim al statelor membre, dar ambele surse au precizat că partenerii Londrei vor dori o separare rapidă.

 

În caz de Brexit, Marea Britanie va părăsi UE probabil de la 1 iulie 2018 şi va deveni în limbajul UE 'ţară terţă'. Negocierile oficiale privind un acord comercial sau o formă de parteneriat vor începe abia atunci, a precizat sursa.

 

În cazul unui vot pentru rămânerea în UE, Comisia dispune de o mică echipă care a contribuit la încheierea acordului obţinut de prim-ministrul David Cameron în februarie pentru a răspunde preocupărilor Londrei legate de accesul imigranţilor intracomunitari la beneficii sociale şi de relaţia cu zona euro.

 

Dacă votul va fi pentru rămânerea în UE, echipa formată din şapte persoane şi condusă de oficialul UE britanic Jonathan Faull va supraveghea implementarea fără probleme a acordului cu UE. Înţelegerea cade automat dacă britanicii votează pentru ieşirea din UE şi o echipă complet diferită va fi formată pentru negocierile legate de părăsirea blocului comunitar, una care va fi condusă de un oficial german sau francez.

 

Politicienii germani şi francezi au avertizat că Londra nu va beneficia de favoruri şi că ar trebui să se aştepte la negocieri dificile în caz de Brexit. 'Afară înseamnă afară', a declarat în această săptămână Volker Kauder, lider al grupului parlamentar al CDU, partidul cancelarului Angela Merkel.

 

Ministrul britanic al afacerilor europene, David Lidington, care este favorabil rămânerii ţării în UE, a declarat joi că se îndoieşte că ţara sa va putea încheia un acord comercial cu UE în termen de zece ani de la ieşire.

 

Pe de altă parte, adepţii Brexit-ului spun că UE va trebuie să încheie rapid un acord comercial cu Londra întrucât continentul are un mare surplus comercial în relaţiile cu statul insular şi riscă să piardă din exporturi dacă se introduc bariere tarifare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.