Premium
V-ați întrebat vreodată ce semnificație au cuvintele folosite de ardeleni precum „ioi“, „tulai, Doamne!“ sau ”musai”? Mai jos veți găsi răspunsul.
Lect. Univ.dr. Radu Drăgulescu spune că foarte multe dintre cuvintele regăsite în mod tradiţional în vocabularul ardelenilor sunt de fapt împrumutate.
Foarte mult s-a împrumutat, firesc, din germană, de unde vin termeni precum şopru, foraibăr, felderă (unitate de măsură pentru cereale), ştrampi (ciorapi), cucuruz (porumb), boambe sau crumpene (cartofi).
Şi vestitul „musai” vine tot din germană, iar termenul nemţesc înseamnă „trebuie să fie”. Chiar şi colocvialul „budă”, folosit pentru toaletă, vine din limba germană, termenul nemţesc însemnând colibuţă, bordeiaş.
Din maghiară avem alte două cuvinte celebre în limbajul ardelenilor, „Ioi”, o interjecţie gen „Oau” sau „Vai”, dar şi „Tulai”, care provine din maghiarul „tolvaj”, acesta însemnând “tâlhar”.
Asadar, spune specialistul, la origine putea fi tradus prin „Hoţii!”, iar mai târziu a devenit „Vai”. În multe zone se foloseşte şi ca exprimare a mirării, a uimirii.
Şi vestitul „No” vine, după unii cercetători, tot din maghiară şi ar însemna „Ia”.
Dacă staţi de vorbă cu un ardelean, veţi sesiza cu siguranţă că vă invită la o „cafia”, într-o „siară” de vară, şi că va spune despre ceva ce-i aparţine că-i „a mia”. „Nu are o explicaţie ştiinţifică, cert este că e sesizabilă, e identificabilă şi suntem recunoscuţi pentru asta. Acolo sunt iarăşi supoziţii, că e felul nostru de a fi mai închişi şi automat s-au închis şi vocalele. Închiderea vocalelor înseamnă că A, care e o vocală deschisă, se spune cu toată gura, a devenit O, gura s-a închis, E devine I, iarăşi este cu închidere, şi se presupune că asta ar fi tendinţa în continuare, să devină cât mai închise.
Există apoi o teorie care se cheamă teoria minimului efort, care spune că vorbitorul are întotdeauna tendinţa să spună cât mai puţin, atât cât să se facă înţeles, mai departe nu prea mai contează pentru el, şi în consecinţă o să reducă substanţial tot ce se poate reduce, şi aşa se întâmplă să dispară sunete cu totul, cum ar fi de exemplu „venit” care a suferit o închidere atât de mare încât e-ul a devenit i iar i-ul a dispărut cu totul, şi a rămas „vint”, „o vint”, acelaşi lucru se întâmplă cu mere (merge), fra (frate), nea (nenea), Gheo (Gheorghe), Văsâi (Vasile)”, explică Radu Drăgulescu.
Multe controverse a stârnit de-a lungul timpului şi exprimarea orei. Un ardelean te va aştepta întotdeauna la „ora doi”, niciodată la „ora două”. Surprinzător pentru mulţi, specialiştii spun că ambele variante sunt acceptate. „De ce consideră Ardealul că de fapt e doi e o poveste foarte încurcată şi Academia Română, deşi a elaborat în 2008, iar în 2011 altă variantă a gramaticii a rămas în expectativă cu povestea asta, fiindcă unii îl consideră adjectiv, iar alţii îl consideră numeral.
Partea de dincolo de Carpaţi socoteşte că trebuie articulat cu substantivul pe lângă care stă, adică ora două.
Ardealul spune că nu se poate articula pentru că nu este un adjectiv, nu determină substantivul cu pricina, e pur şi simplu un numeral, întrebarea care apare imediat în capul ardelenilor este „dacă acum este două fără un sfert, cât este cu o oră mai devreme?
Vorbitorii de dincolo de Carpaţi ar trebui să ne spună că este una fără un sfert, ceea ce nu o să spună. Asta rămâne încă în dezbatere. Transilvania foloseşte masiv doi, cercetătorii sau şcolile lingvistice Cluj, Timişoara, Oradea, Sibiu insistă pe povestea cu doi şi pe autenticitatea lui doi, ori Academia nu-şi poate permite să anuleze o formă lingvistică pe care o foloseşte jumătate din populaţie”, adaugă Radu Drăgulescu, informează adevarul.ro
