DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Ce spun oamenii lui Traian Băsescu despre data alegerilor parlamentare: 'Răul cel mai mic'

Valeriu Steriu

Preşedintele executiv al PMP, Valeriu Steriu, consideră că, în condiţiile date, data de 11 decembrie stabilită de Guvern pentru alegerile parlamentare este răul cel mai mic, situaţia aceasta fiind generată de Constituţie, care trebuie revizuită. El a explicat că în Legea fundamentală se stipulează că mandatul unui Parlament este de 4 ani şi apoi se instalează alt Parlament. "Guvernul nu este responsabil pentru această dată. Prima zi în care se puteau organiza alegeri era 30 noiembrie, o zi de miercuri. Doar duminica se pot organiza scrutinuri. E răul cel mai mic. Constituţia generează această situaţie şi Legea (fundamentală - n.r.) ar fi putut să se schimbe în urmă cu trei ani. Constituţia prevede că mandatul unui Parlament este de 4 ani şi apoi să se instaleze alt Parlament. Dacă ne uităm în ultimii 16 ani, data alegerilor s-a decalat tot mai mult spre ziua de Crăciun", a precizat miercuri Steriu, pentru Agerpres.

El a arătat că pe 4 decembrie românii nu ar fi fost preocupaţi de vot, ci de minivacanţa din perioada 30 noiembrie - 5 decembrie. "Între 4 şi 11 decembrie este foarte greu să spui care este varianta cea mai puţin rea. În mod clar, data de 4 nu aducea o prezenţă spectaculoasă la vot. Din 30 noiembrie, de Sf. Andrei, românii vor fi preocupaţi de minivacanţa pe care o vor avea şi ar fi acordat o mică atenţie zilei de vot. 11 decembrie va asigura o prezenţă mai bună. Minivacanţa va afecta campania electorală, campanie afectată de o lege nu foarte încurajatoare pentru cunoaşterea de către alegători a candidaţilor, aşa cum ar trebui", a explicat Steriu. În opinia sa, următorul Parlament şi Guvern vor trebui să fixeze nişte date şi proceduri clare, astfel încât campania pentru alegerile parlamentare să nu se mai desfăşoare iarna. Alegerile parlamentare se vor desfăşura pe data de 11 decembrie, potrivit unei hotărâri adoptate în şedinţa de miercuri a Guvernului.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.