Ce spune CSM despre sancţionarea jurnaliştilor care fac dezvăluiri pe surse din dosare

Autor: Radu Pop, Colaborator

Publicat: 02-03-2015

Actualizat: 02-03-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Presedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a afirmat luni, la Alba Iulia, ca, din punctul sau de vedere, nu sunt necesare masuri sanctionatorii la adresa jurnalistilor care dezvaluie pe surse informatii din dosare, el subliniind ca ar fi suficient ca toti cei ce sunt implicati în actul de justitie sa-si respecte obligatiile statutare.

'Din punctul meu de vedere, nu ar trebui sa fie niste masuri sanctionatorii la adresa jurnalistilor. Cred ca, în primul rând, magistratii si cei care sunt implicati în actul de justitie ar trebui sa-si respecte obligatiile statutare si atât. Si nu trebuie nicio alta abatere nici la procurori, cu precadere, pentru ca sunt suficient de multe abateri, iar eu stiu ca în articolul 99, parca, din Legea 303 exista aceasta, sa zic, abatere, de a nu transmite pe surse sau prin alte informatii date din dosarul respectiv care ar putea sa lezeze sau sa vatame urmarirea penala ca atare. Ma refer la actul în sine, al urmaririi penale', a declarat presedintele CSM, într-o conferinta de presa.
Marius Tudose a mentionat ca 'justitia la televizor' nu este facuta de magistrati, ci de 'alte persoane interesate'.
'De fiecare data am spus ca aceasta justitie televizata ea nu poate fi oprita, dar cred ca si din partea jurnalistilor sau a celor implicati în media ar trebuie mai multa rezerva în astfel de situatii', a conchis presedintele CSM.
În toamna anului trecut, Guvernul a dat aviz nefavorabil în forma prezentata proiectului de lege pentru modificarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, provenit dintr-o propunere legislativa initiata de senatorul PSD Serban Nicolae. Propunerea, care stabileste ca dezvaluirea, fara drept, a înscrisurilor oficiale dintr-o cauza penala poate fi pedepsita cu închisoare de la 2 la 5 ani, a fost adoptata tacit de Senat, în calitate de prima Camera legislativa sesizata.
Pe 30 septembrie 2014, mai multe organizatii au solicitat deputatilor sa respinga modificarile aduse articolului 277 din Codul penal prin propunerea legislativa initiata de senatorul Serban Nicolae, care a trecut de Camera superioara a Parlamentului prin aprobare tacita, desi primise aviz negativ din partea Comisiei juridice. Organizatiile semnatare le-au cerut deputatilor sa tina cont la vot atât de normele internationale la care România a aderat, cât si de contextul national, în care discutarea, expunerea actelor/dosarelor de coruptie si buna functionare a Justitiei sunt de interes public major.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri