Ce spune Traian Băsescu după ce a obţinut cetăţenia moldovenească: Primele declaraţii

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 09-06-2016

Actualizat: 09-06-2016

Article thumbnail

Sursă foto: hotnews.ro

Traian Băsescu s-a declarat mulţumit joi de faptul că a obţinut cetăţenia Republicii Moldova şi a subliniat că pentru el acest lucru era o obligaţie pe care şi-a asumat-o public. "Am avut o obligaţie. M-am angajat public să solicit cetăţenia Republicii Moldova. Am aflat astăzi că preşedintele Timofti a semnat decretul. Sunt mulţumit", a afirmat Băsescu.

El a infirmat că ar avea planuri politice legate de Republica Moldova. "Nu am", a răspuns Băsescu, întrebat în acest sens. Preşedintele PMP a adăugat că va discuta cu şeful statului moldovean, Nicolae Timofti, în vederea depunerii jurământului în calitate de proaspăt cetăţean al Republicii Moldova. "Va trebui să vedem, va trebui să discutăm cu domnul preşedinte Timofti", a spus Băsescu. Traian Băsescu şi soţia sa, Maria, au primit cetăţenia Republicii Moldova, decretele de acordare fiind semnate joi de către preşedintele Nicolae Timofti, a transmis Unimedia.md.

Soţii Băsescu au depus cererea pentru a obţine cetăţenia Republicii Moldova la 18 martie, conform Agerpres.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri